George Botoran, candidat USR la Senat: Noi nu mituim pe nimeni și nu ne lăsăm mituiți!

duminică, 8 noiembrie 2020

Noi suntem noi în politică.

Suntem plini de entuziasm și cultivăm valorile cele mai înalte ale politicii moderne. Cinste, corectitudine, competență, dreptate și performanță socială.

Noi nu aparținem niciunui trecut.

Nici aceluia care i-a nedreptățit pe cei mulți în favoarea celor puțini și nici aceluia care i-a ucis pe cei competenți în numele celor mulți. Și nici celui al neputinței politice și al haosului social care s-a instalat în România în ultimii treizeci de ani. Noi acționăm zi de zi pentru un prezent mai curat și pentru un viitor mai prosper. Suntem peste tot acolo unde binele se luptă cu răul, cu fărădelegea, cu hoția și cu nedreptatea.

Noi ne numim Uniunea Salvați România și PLUS pentru că suntem pregătiți să oprim declinul țării și să aducem un plus de competență și de legalitate pentru a înlătura modul în care a fost condusă România zeci și zeci de ani. În ultima perioadă i-am denunțat pe hoți și pe corupți scoțând la suprafață cazurile lor sau opunându-ne în piețe publice și în Parlament inițiativelor legislative și acțiunilor comandate de grupuri de interese care folosesc partidele pentru astfel de operațiuni.

Noi nu mituim pe nimeni și nu ne lăsăm mituiți.

Noi nu cumpărăm electorat și nu vindem conștiințe politice la colț de stradă. Noi credem că România va prospera numai dacă vom trimite la locul lor pe corupți. Locul hoților este în închisori, nu în politică, și al celor cinstiți în libertate, în societate, alături de familiile și de prietenii lor.

Noi mergem în viitor împreună cu țara.

Practicăm un alt mod de a face politică și visăm la o cu totul altă societate și la un alt loc printre statele lumii. Nu ne mulțumim cu puțin și transmitem în rândurile oamenilor dorința de mai bine, de mai mult și de mai curând.

George Botoran, candidat USR la Senat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe