Un maestru printre maeştri, la un secol de viaţă, trăitor pe acest pământ - Eugen Vătăşescu

miercuri, 14 octombrie 2020

 

 

În aceste momente înălţătoare este foarte greu să te concentrezi şi să punctezi elementele cele mai importante din viaţa şi activitatea marelui Eugen Vătăşescu. L-am cunoscut în urmă cu peste 70 de ani. Venise de curând din capitala Băniei stabilindu-se pe linie profesională în Râmnicu Vâlcea (1950).

A ajuns la Râmnicu Vâlcea, în urmă cu 70 de ani, fiind transferat cu serviciul pe linie de administraţie financiară de la regiunea Oltenia în regiunea Piteşti. La scurt timp se face cunoscut locuitorilor micuţului oraş de la poalele Dealului Capela prin implicarea lui totală în activitatea sportivă şi în mod deosebit prin amenajarea primelor două terenuri de tenis de câmp în incinta fostului Ştrand din Parcul Zăvoi.

La amenajarea acestei micuţe baze sportive de un real folos l-a constiutuit sprijinul acordat de cei doi mari profesori de la Lahovari: Marin Trincă şi Petrică Darie. Cu timpul, baza sportivă s-a extins.

Cu ocazia noii împărţiri teritorial administrative a ţării, şi sosirea ca Prim Secretar al judeţului Vâlcea, în anul 1968, Eugen Vătăşescu primeşte ajutorul de neprecupeţit a 4 terenuri de tenis de câmp în incinta Complexului de Prelucrare a lemnului din Rm. Vâlcea.

Maestrului îi trec prin mână sute şi sute de copii şi tineri, dar şi adulţi care veneau în număr mare să practice acest joc sportiv.

Spaţiul nu ne permite să vă prezentăm numele şi titlurile obţinute  de-a lungul anilor la diferite competiţii naţionale şi internaţionale de sportivii vâlceni. Mă voi opri doar la un nume care ne este nouă drag, Marinela Ţecu care a câştigat Cupa Tineretului, fiind premiată de marele campion Ion Ţiriac. Nu le putem neglija nici pe cele două surori, Mădălina şi Olimpia Alexe, stabilite de mulţi ani în Londra, respectiv Milano. Fete simple, născute la Fedeleşoiu, dar care au împletit în mod armonios pregătirea şcolară cu pregătirea sportivă(aviz celor care neglijează şcoala).

Datorită evenimentelor care au avut loc în ultimii 30 de ani în România şi bineînţeles şi în judeţul Vâlcea, fostele terenuri de tenis de câmp s-au desfiinţat. Un cuvânt de laudă şi apreciere pentru Emil Teodorescu care prin bunăvoinţă şi neobligat de nimeni amenajează o excelentă bază sportivă(4 terenuri de tenis de câmp) pe proprietatea sa în partea de Vest a municipiului Rm. Vâlcea.

Din scurtul interviu pe care i l-am luat cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de viaţă, printre alte amintiri, marele maestru ne aminteşte de pionierii tenisului de câmp din România: Nicolae Zacopceanu, Generalul Zănoagă(fost coleg de bancă la şcoală  cu Mareşalul Antonescu, Ştefănel Angelescu, Ilie Ivan, Stoian Ştefan şi mulţi, mulţi alţii.

Nu uită să ne precizeze faptul că a fost printre primii dascăli ai  lui. Ilie Năstase. Îl leagă amintiri de neuitat cu Ion Ţiriac, cu care şi-a încrucişat de-a lungul anilor rachetele pe terenurile de la BNR(Complexul Sportiv Progresul din Parcul cu platani din capitala ţării noastre).

Duminică, 18 octombrie , prietenii care nu l-au uitat, printre care şi foarte mulţi elevi îl vor sărbători pe acest maestru al tenisului de câmp, pe terenurile recent date în folosinţă în partea de Vest a municipiului Rm. Vâlcea. O prezenţă mai mult decât onorantă o va constitui marele miliardar Ion Ţiriac. Ne va face o mare plăcere să-i „smulgem” un interviu pentru Ziarul de Vâlcea şi Televiziunea Etalon.

Academia Olimpică Română, Filiala Vâlcea cât şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România vor fi prezente la eveniment prin delegaţii săi şi îi vor acorda înaltului sărbătorit medalii, cupe, diplome şi alte premii. În numele tuturor cititorilor ziarului nostru, al telespectatorilor vâlceni, ai foştilor elevi, cât şi ai tuturor vâlcenilor, transmitem în aceste momente înălţătoare, iubitului nostru maestru, multă sănătate, fericire şi tot binele din lume.

La mulţi ani, nene Eugen!

 

Nicolae Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe