Sala de sport a Școlii Gimnaziale Șerban Vodă Cantacuzino din Călimănești, dotată cu centrală termică solară și panou fotovoltaic

joi, 29 octombrie 2020

 

Începând din data de 22 octombrie, sala de sport a Școlii Gimnaziale Șerban Vodă Cantacuzino va folosi energia de la soare. Joi, 22 octombrie 2020 s-au finalizat lucrările de montaj, pe acoperișul sălii de sport pentru o centrală termică solară și un panou fotovoltaic. Lucrările fac parte din proiectul ID POCU/138/4/1/114614 cu titlul „SISTEM Calimănești - Servicii Integrate de Sănătate, Trai, Educație și Muncă în Călimănești” implementat în perioada 07.02 2018 - 31.01. 2022 de către  Primăria orașului Călimănești în parteneriat cu Asociația SCIENTIA NEMUS și Școala gimnazială „Șerban Vodă Cantacuzino”. În luna august, Florinel Constantinescu, primarul orașului Călimănești, a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice contractul de finanțare pentru reabilitarea unui prim lot de 5 blocuri din localitate. Conform Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 2154 privind aprobarea Programului național multianul privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe cu finanțare în perioada 2020-2022, publicat de Ministerul Dezvoltării Regionale, din lotul de 5 blocuri fac parte: blocul 6 A situat pe strada Aurel Vlaicu nr. 8, blocurile 670, 672 și 674 situate pe Aleea Ostrovului nr. 6 și blocul 1 situat pe strada Calea lui Traian. În data de 17 iulie 2020, prin procedură electronică, primarul orașului Călimănești a semnat contractul de finanțare pentru Proiectul „Îmbunătățirea calității vieții populației prin modernizarea Orașului Călimănești”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Proiectul are o valoarea totală de 5,1 milioane de euro. Proiectul cuprinde 5 obiective de investiții, 4 vizând clădiri și unul reabilitări și modernizare de străzi: Centrul cultural și recreativ Jiblea Nouă, Școala cu clasele I-IV Jiblea Nouă, Casa de Cultură „Florin Zamfirescu”, Centrul multifuncțional Călimănești, reabilitarea și modernizarea de străzi în lungime de 7105 metri. De asemenea, se vor realiza și parcări în suprafață de 1235 mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe