Eugen Neata: Candidez pentru un nou mandat de deputat al PSD Vâlcea!

sâmbătă, 17 octombrie 2020

Candidez pentru un nou mandat de deputat al PSD Vâlcea.

Acum două zile mi-am depus la partid dosarul de candidat pentru un nou mandat de deputat, conform procedurii stabilite de Partidul Social Democrat.
Mâine va fi votul final al colegilor mei social-democrați vâlceni pentru numele celor care candidează pe această listă.
Am deschis acest document cu o scrisoare de intenție și am continuat cu o sinteză a activității mele parlamentare în perioada 2016-2020 și cu un plan foarte scurt de lucru în mandatul 2020-2024.
Sunt foarte mândru să fac public acest document pentru că el conține toate obiectivele mele viitoare, modul în care am înțeles să acționez în echipa Partidului Social Democrat în județul Vâlcea și ceea ce cred eu că este foarte important pentru reprezentarea județului nostru în Parlamentul României. Am muncit în ultimii ani pentru legi mai drepte, mai clare și mai utile și cred că o pot face în continuare cu și mai mult succes. Numai în acest mod ne putem situa întotdeauna pe primul loc în competiția politică județeană și națională! (am anexat câteva file introductive din dosarul de candidat, cel care conține 40 de pagini; doritorii pot obține prin email dosarul complet, la cerere, în format .pdf)

FB_IMG_1602957853657FB_IMG_1602957855982FB_IMG_1602957857948

122021191_3722753637758356_40048473037574164_n

FB_IMG_1602957861997-3

122015031_3722753391091714_5101795972226370650_5

122066037_3722753484425038_7667206227473066053_n

121973301_3722753104425076_1460871393994305868_n

FB_IMG_1602957871103 FB_IMG_1602957873151 FB_IMG_1602957875102 FB_IMG_1602957881775 FB_IMG_1602957883956 FB_IMG_1602957877237 FB_IMG_1602957879538

FB_IMG_1602957885940

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe