Sparle si soparle, 03.09.2020

joi, 3 septembrie 2020

• Mai mult ca sigur, candidatul PNL la Primăria Berbești, Milorad Cumpănășoiu, a luat-o „pe arătură” pentru că recunoaște indirect că actualul primar Vintilă Chelcea (mâna lui dreaptă) nu a făcut nimic pentru localitate în cele trei mandate scurse. Iată ce a declarat ipochimenul de Milorad unui ziar local: „Orașul Berbești este prizoniera timpului şi a rămas cu mult în urmă, chiar şi multor comune din judeţ. Fără parcuri, locuri de joacă, serviciu de salubrizare şi apă caldă, Berbeştiul este exemplul trist despre cum nu trebuie să fie condusă o localitate. Avem mereu probleme cu ploile, deoarece toată apa care vine de pe dealuri ajunge în oraş, pentru că nu există rigole. Această investiţie se numără printre priorităţile mele, alături de multe altele. Imaginaţi-vă că anul acesta, nu avem nici măcar o investiţie în curs de realizare. Nu se face nimic în Berbeşti, în timp ce în toate comunele sunt şantiere în lucru. E trist! Mi-e ruşine când lumea trece pe drumul principal şi spune că parcă e un oraş abandonat. Avem mari probleme şi cu locurile de muncă. Miniera a disponibilizat 30% dintre angajaţi şi va continua restructurările de personal”.

• Cel care umblă pe la Ministerul Pădurilor cu tot felul de „scrisori anonime”, în speranța că va fi numit director la Direcția Silvică Râmnicu Vâlcea, pe numele său Adam Jinaru, se pare că are o nemulțumire, cel puțin la... nivel financiar. Se spune că omul este „iritat” de salariul de 690 milioane de lei vechi încasat în total anul trecut de la respectiva instituție, „bașca” cei 130 milioane de lei vechi de la Consiliul Județean. Deși are mai multe proprietăți imobiliare în județul Vâlcea, Jinaru a trecut în declarația de avere doar... un apartament în Horezu cumpărat în anul 1993. În declarația de interese, Adam Jinaru a trecut că este președinte al Asociației Crescătorilor de Ovine „Padina Nedeiului” din Vaideeni.

• Prin plângerea înregistrată la Biroul Electoral de Circumscripţie nr,1 Râmnicu Vâlcea în data de 31.08.2020, Stan Aurel Mădălin în calitate de delegat din partea Alianţei USR-PLUS, sesizează în ceea ce priveşte afişul electoral al candidatului, respectiv vandalizarea afişului electoral amplasat pe panoul electoral vizavi de River Plaza Mall, menţionând că prin aceste acţiuni alianţei i se împiedică desfăşurarea unei campanii electorale echitabile. În aceste condiți, BEC Râmnicu Vâlcea a decis înaintarea sesizării Poliţiei, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe