|marți, septembrie 22, 2020
  • Follow Us!

Isabella Ionita, director Colegiul National Alexandru Lahovari – Ramnicu Valcea, apel catre elevi, parinti si profesori: Să respectăm cu strictețe regulile și să luptăm împreună, pentru a putea rezista împreună! 

90523406_3106323112711132_376713737605742592_o

Stimați părinți și dragi elevi!

Mâine vom începe școala, altfel decât până acum: la C.N.„Alexandru Lahovari” vom face o întâlnire a conducerii școlii și a profesorilor diriginți cu elevii claselor a V-a și a IX-a, începând cu ora 9.00 (după un program stabilit, care v-a fost transmis de către domnii diriginți), iar celelalte clase vor fi online, la aceeași oră cu profesorii diriginți. Apoi vom adopta un scenariu hibrid, cu clasele a VIII-a și a XII integral la școală, iar elevii celorlalte clase vor participa la ore pe grupe, fiecare grupă având jumătate din elevii clasei la școală, o grupă o săptămână, cealaltă săptămâna viitoare, apoi repetăm. Grupa care stă acasă va participa la ore online, alături de colegii care sunt la școală.
Am vorbit, stimați părinți, alături de domnii diriginți cu dumneavoastră săptămâna trecută, v-am ascultat temerile și am încercat să lămurim neclaritățile și, vă repet că vom ține permanent legătura și vom fi alături în această provocare. Este un alt fel de început de an, este un alt fel de desfășurare a activității, nici noi nu știm exact ce va fi și cum va fi. Știm că începem, că am făcut tot ce ne-am priceput și tot ce a stat în puterea noastră să fie bine, pentru că vrem să ne întîlnim cu voi, dragi elevi, vrem să avem grijă de sătatea copiilor dumneavoastră, dragi părinți și, implicit de sănătatea tuturor. Vă rugăm să facem front comun, să fim uniți și să ne ajutăm reciproc, să respectăm cu strictețe regulile și să luptăm împreună, pentru a putea rezista împreună. E greu să purtăm toată ziua mască, dar știm că va fi rău dacă nu o purtăm, ne este foarte dor unii de alții, dar trebuie să ne exprimăm bucuria revederii cuminți, fără îmbrățișări, gândindu-ne că este minunat să ne reîntâlnim după atâta timp! Să ne bucurăm că suntem împreună, să ne respectăm și să ne vorbim frumos, să evităm disputele și neînțelegerile copilărești! Vă mai rog să aveți încredere în noi, profesorii voștri, să ne încurajăm reciproc, iar bucuria reîntâlnirii cu noi, vă rugăm să nu v-o exprimați aducându-ne flori, ci venind cu măști la școală pe care să le purtați, și respectând regulile pe care vi le transmitem permanent!
Vă doresc tuturor un an școlar liniștit, fără evenimente! Să ne ajute Dumnezeu!

Isabella Ionita, director Colegiul National Alexandru Lahovari – Ramnicu Valcea

Leave a Response