|vineri, septembrie 25, 2020
  • Follow Us!

HOREZU LA PLUS INFINIT – Program de Guvernare Locală al candidatului PER la Primaria Horezu, Constantin Nitu 

fbcov2v6

PENTRU O ADMINISTRAȚIE ECOLOGISTĂ

Am crescut în Horezu şi am ales să îmi petrec aici restul vieţii, la fel ca cei mai mulţi dintre dumneavoastră. Datorez comunităţii noastre atât educaţia morală şi intelectuală dobândită în anii de şcoală, cât şi oportunitatea de a mă dezvolta profesional și familial ca dascăl şi antreprenor, soţ şi tată. Sunt mândru să fac parte dintr-o comunitate cu o istorie bogată și un potențial enorm de valorificat în viitor.

După absolvirea liceului, am studiat în centrele universitare din Craiova şi Bucureşti, unde am obţinut diplome de licenţă în matematică-informatică, respectiv economie. Nu am rămas, însă, prea mult timp departe de casă. După terminarea primei facultăţi am luat decizia inspirată să revin în Horezu pentru a începe o lungă carieră de profesor la Liceul “Constantin Brâncoveanu”.

Din anul 1993 şi până astăzi am predat cu același sentiment de împlinire și recunoștință pentru satisfacțiile oferite de generațiile succesive de elevi la succesul cărora am putut să contribui. Preocuparea pentru educaţia copiilor noştri m-a determinat să îmi asum și funcţia de director adjunct al școlii din localitate, pentru ca ulterior să dețin și funcția de inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Vâlcea.

Sunt un împătimit al drumeţiilor pe munte şi un ecologist preocupat de protejarea mediului. Din acest motiv am înfiinţat, în anul 2009, Asociaţia “Lacrima Munţilor” prin intermediul căreia am desfăşurat numeroase activităţi de ecologizare a zonei din vecinătatea oraşului. Ca profesor, am încercat să le transmit elevilor și dragostea pentru munte, nu doar pentru matematică, organizând frecvent drumeții pe traseele montane.

În 2008 am candidat cu succes la Primăria Horezu, reușind să câştig încrederea dumneavoastră pentru un mandat. A fost oportunitatea pe care o aşteptam de a-mi pune la dispoziţia orașului cunoştinţele şi experienţa acumulate în managementul educațional și comercial pentru a contribui la dezvoltarea comunității noastre.

Revin astăzi în postura de candidat cu obiectivul de a finaliza proiectele începute în mandatul precedent, dar și de a lansa noi inițiative pentru modernizarea infrastructurii și a serviciilor publice, stimularea economiei locale, conservarea patrimoniului natural și cultural sau promovarea obiectivelor turistice.

Pe 27 septembrie, alege viața într-un oraș curat, modern și prosper!

 

quote_1

 

AM DEMONSTRAT CĂ SE POATE

Realizările din mandatul 2008-2012 la conducerea Primăriei și a Consiliului Local sunt reprezentative pentru aspirațiile noastre înalte: Horezu de mâine poate deveni un centru urban modern, prosper şi atractiv.

După opt ani sub două regimuri eșuate în care Horezu a pendulat între stagnare și heirupisme de campanie, revenirea noastră la conducerea administrației orășenești ar însemna o mult așteptată oportunitate de a relua procesul întrerupt de dezvoltare susținută și armonioasă a comunității locale.

Horezu îşi va împlini potenţialul uriaș numai dacă va dispune din nou de o administraţie capabilă să înțeleagă nevoile cetăţenilor şi să le urmărească interesele, să modernizeze infrastructura şi să ridice calitatea serviciilor publice, să faciliteze dezvoltarea economică şi să creeze oportunităţi pentru tineri, să protejeze mediul natural, să valorifice patrimoniul cultural şi să promoveze obiectivele turistice.

După o primă experiență de succes, în care am reuşit să schimbăm împreună faţa oraşului, venim înaintea dumneavoastră cu propunerea de a colabora încă patru ani pentru a ne îndeplini obiectivul ambițios de a propulsa Horezu între comunitățile ce reprezintă un model de bune practici administrative.

Vă invităm să descoperiţi programul echipei PER de transformare a orașului într-un exemplu de succes pentru guvernanța locală.

Iar în speranţa că veți fi convinși de justeţea argumentelor noastre, vă aşteptăm să ne sprijiniți la vot pe 27 septembrie!

 

HOREZU LA PLUS INFINIT

Program de Guvernare Locală

 

La fel ca numerele pozitive în matematică, Horezu are un potențial de creștere nelimitată. Depinde numai de noi să descătușăm energiile creatoare ale comunității de care suntem mândri să aparținem.

Pe 27 septembrie, avem șansa de a propulsa la conducerea orașului nostru o echipă capabilă să dezvolte Horezu la Plus Infinit.

Vă invităm să ne cunoașteți viziunea inovatoare pentru viitorul orașului și proiectele ambițioase de a o transforma în realitate!

 

ALEGE VIAȚA ÎNTR-UN ORAȘ MODERN

Modernizăm Infrastructura Publică

Pe parcursul mandatului precedent la conducerea administrației locale, am reușit să punem bazele transformării oraşului nostru într-un centru urban modern care să asigure localnicilor și vizitatorilor un nivel ridicat de confort. Vă propunem să reluăm eforturile de dezvoltare a comunității, după alegerile din 27 septembrie, printr-o serie de proiecte indispensabile pentru a propulsa Horezu în secolul XXI, atât în termeni de infrastructură fizică sau digitală, cât și de servicii publice.

Vom finaliza anveloparea blocurilor rămase neizolate termic şi vom construi noi locuinţe ANL pentru tineri. Vom relua procesul de reabilitare a trotuarelor în oraș şi vom amenaja noi trotuare la străzile principale din sate. Toate acestea sunt proiecte începute în mandatul 2008-2012 pe care cele două administraţii care ne-au urmat la conducerea orașului ori nu au fost capabile să le finalizeze, ori au făcut-o la standarde joase de calitate și necesită îmbunătățiri suplimentare. Administrația PER va finaliza și noul sediu al Primăriei Horezu, ajuns în prezent într-o stare deplorabilă după abandonarea lucrărilor de reabilitare și reconfigurare a fostei clădiri a spitalului.

A venit momentul ca și concetăţenii din satele aflate sub autoritatea Primăriei Horezu să aibă acces la servicii publice moderne. Din acest motiv ne asumăm ca prioritar obiectivul de a extinde reţeaua de apă şi canalizare pentru a acoperi întreaga rază a localității. Multe dintre drumurile spre satele din vecinătatea oraşului au nevoie de reabilitare. Prin urmare, vom derula noi programe de asfaltare pentru ca toți localnicii să poată circula în condiţii de confort şi siguranţă.

Subiectul fierbinte al gazelor naturale va trebui clarificat de urgență după alegerile din 27 septembrie. Vom avea grijă ca racordarea orașului la rețeaua de gaze naturale să fie tratată ca o prioritate pe întrega durată a mandatului nostru, și nu să ajungă pe agenda publică doar în campaniile electorale.

Consultăm Regulat Cetățenii

Ca profesor de matematică, știu că există o formulă de rezolvare a fiecărei probleme. Însă, atunci când vine vorba despre politică și administrație, formulele nu pot fi găsite într-un manual, ci trebuie descoperite prin metoda dialogului permanent cu membrii comunității pe care o reprezinți.

Cetățenii trebuie să fie implicați mai mult în administrarea orașului. Așa cum am susținut în repetate rânduri, voi face din consultarea regulată a horezenilor o prioritate a noului mandat de primar. Tehnologia ne oferă astăzi soluții accesibile pentru a stabili un dialog permanent între cetățeni și autorități. Adoptarea unor asemenea instrumente reprezintă o componentă esențială a programului nostru de transformare digitală a Primăriei Horezu și a instituțiilor din subordine.

Administrația PER va pune la dispoziția horezenilor platforme online prin intermediul cărora să poată fi implicați în procesul decizional și să contribuie la buna administrare a orașului. Cetățenii vor avea posibilitatea de a reacționa la inițiativele Primăriei și ale Consiliului Local, de a transmite propuneri de proiecte sau de a semnala probleme care necesită intervenția autorităților. Prin intermediul acelorași instrumente, horezenii vor putea fi informați constant despre activitatea administrației orășenești, despre organizarea evenimentelor de interes public sau despre stadiul lucrărilor de infrastructură și al celorlalte proiecte administrative aflate în derulare.

Transformăm Digital Administrația

Digitalizarea Primăriei va începe, bineînțeles, cu un nou site al instituției care să funcționeze atât ca un canal de informare, cât și ca un instrument de implicare a cetățenilor în procesul decizional. Pentru o mai eficientă promovare a informărilor de interes public și o mai corectă evaluare a opiniei publice, Primăria își va optimiza prezența și pe rețelele sociale. Și, pentru ca toți horezenii să le poată accesa oricând fără costuri suplimentare, vom oferi gratuit internet Wi-Fi în zona centrală.

Transformarea digitală a administrației locale va include și alte componente asociate proiectului mai amplu de simplificare și fluidizare a proceselor birocratice. Administrația PER va pune la dispoziția horezenilor instrumente digitale menite să îi asiste în interacțiunile cu instituțiile publice în scopul de a facilita soluționarea corectă și rapidă a solicitărilor pe care le adresează autorităților.

Transformarea digitală va aduce și un mare plus de transparență în activitatea financiară sau de resurse umane a Primăriei și a instituțiilor din subordine. Sub viitoarea administrație PER, fiecare achiziție din bugetul public, inclusiv dacă se desfășoară prin atribuire directă și nu doar prin licitație, va fi afișată pe noul site al Primăriei pentru ca horezenii să poată urmări în detaliu cum sunt cheltuiți banii lor din taxe sau impozite și chiar să aibă posibilitatea de a reacționa la cheltuielile angajate de autorități.

Fiecare concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul administrației orășenești va fi anunțat din timp prin toate canalele de comunicare aflate la îndemâna Primăriei pentru a încuraja o participare cât mai largă. De asemenea, administrația PER va asigura desfășurarea acestor concursuri în cele mai stricte condiții de legalitate pentru a oferi șanse egale tuturor candidaților înscriși în competiție.

 

  1. Rețea de canalizare pe întreaga rază a localității
  2. Drumuri reabilitate în oraș și asfaltate complet în sate
  3. Trotuare amenajate modern în oraș și în sate
  4. Blocuri anvelopate integral
  5. Noi locuințe ANL pentru tineri
  6. Consultări publice în luarea deciziilor administrative
  7. Transformare digitală a Primăriei
  8. Transparență completă în administrația locală

 

ALEGE VIAȚA ÎNTR-UN ORAȘ PROSPER

Sprijinim Întoarcerea Tinerilor

Exodul tinerilor rămâne una dintre problemele majore ale comunității noastre. Pentru că Horezu nu are în acest moment capacitatea să le ofere tuturor șansa la un trai decent, mulți dintre tinerii care pleacă pentru a se mai întoarce doar în vizită o fac mai degrabă din necesitate decât voluntar.

Suntem datori să le creăm generațiilor care ne urmează condiţiile pentru a nu mai fi nevoiți să-și părăsească orașul natal în căutarea unor venituri care să le asigure existența. Doar un mediu economic sănătos și competitiv le poate garanta oportunitatea de a-şi practica meseria și de a performa în domeniile lor de specialitate pentru a putea prospera în locul în care s-au născut şi au crescut.

Forţa de muncă a oraşului trebuie extinsă cu personal tânăr şi bine pregătit. Îi vom încuraja pe tinerii care au rămas în centrele universitare după terminarea facultăţii să revină şi să-şi investească expertiza profesională în viitorul oraşului. Horezu va redeveni o destinaţie atractivă şi pentru cei plecaţi la muncă în străinătate numai atunci când vom reuşi să le oferim un mediu de afaceri competitiv în care să poată înmulţi ce au reușit să dobândească prin sacrificiul enorm de a munci în condiții dificile și a-și petrece ani întregi departe de familie, prieteni și locurile dragi.

Dezvoltăm Economic Orașul

Relaxarea fiscalităţii locale şi modernizarea infrastructurii sunt esenţiale pentru atragerea de investiții, singura cale sustenabilă de a crea noi locuri de muncă bine plătite pentru a creşte substanțial nivelul de trai al horezenilor. Eficientizarea proceselor administrative reprezintă o altă condiție esențială pentru încurajarea iniţiativei private și dezvoltarea Parcului Industrial. Primăria şi Consiliul Local au datoria să elimine orice bariere birocratice din calea antreprenorilor și să faciliteze dezvoltarea afacerilor la nivel local prin toate mijloacele aflate la îndemână.

Administrația locală ar trebui să îndeplinească un rol mai important și în valorificarea potențialului turistic al orașului. Horezenii ar putea beneficia mai mult de valoarea uriașă a patrimoniului cultural și natural al comunității noastre. O mai bună coordonare între autorități și mediul de afaceri local este indispensabilă pentru creșterea numărului de vizitatori și a încasărilor din turism ale operatorilor privați, dar și ale bugetului public. Numai printr-un dialog permanent cu antreprenorii din acest domeniu pot rezulta proiecte administrative orientate spre dezvoltarea atractivității turistice a orașului prin asigurarea de noi facilități atât pentru investitori, cât și pentru vizitatori.

Valorificăm Expertiza Profesioniștilor

Școala horezeană educă tineri excepționali care ajung să ocupe poziții importante în companii de top din România și din străinătate sau chiar să-și dezvolte propriile afaceri, să dețină catedre la universități prestigioase, să conducă instituții de prim rang sau organizații cu reputație impunătoare din societatea civilă.

Sunt mândru de a fi contribuit la educația a numeroase generații de absolvenți ai Liceului “Constantin Brâncoveanu”. Cum nu poate exista satisfacție mai mare pentru un profesor decât succesul elevilor săi, cu mulți am păstrat legătura și mă bucur întotdeauna să aflu despre reușitele lor. Discuțiile cu foștii elevi m-au făcut să realizez, însă, și o realitate mai puțin îmbucurătoare. Horezu nu beneficiază în niciun fel de expertiza lor deosebit de valoroasă pe care ar fi dispuși să o furnizeze autorităților locale gratis.

Dacă partidele care au condus Horezu în ultima perioadă au preferat să îi ignore complet, noi avem atât dorința, cât și soluția de a-i implica în administrarea orașului. În calitate de primar, voi înființa un Consiliu Consultativ din care vor fi invitați să facă parte horezenii ce și-au demonstrat, prin carierele lor remarcabile, capacitatea de a contribui la progresul comunității noastre.

 

  1. Taxe și impozite locale menținute la cotele minime impuse de lege
  2. Investiții private și noi locuri de muncă
  3. Oportunități economice pentru tineri
  4. Stimulente pentru antreprenorii locali
  5. Forță de muncă întinerită și bine pregătită
  6. Proceduri birocratice simplificate și digitalizate
  7. Programe de reconversie profesională pentru șomeri
  8. Consultanță înalt calificată pentru autorități

 

ALEGE VIAȚA ÎNTR-UN ORAȘ ATRACTIV

Valorificăm Potențialul Turistic

Horezu trebuie să-şi confirme reputația prestigioasă ca destinaţie turistică de excelenţă. Printre atracţiile zonei noastre se remarcă obiectivele religioase, precum aşezămintele monahale şi bisericile monument, dar și activităţile de artizanat specific româneşti desfăşurate în centrele de ceramică populară sau în atelierele mănăstireşti. La fel de importante pentru atractivitatea turistică a oraşului sunt și obiectivele istorice din localitățile învecinate ce recomandă o abordare integrată de dezvoltare a turismului în regiunea noastră supranumită ”Oltenia de sub munte”.

Turismul reprezintă şi o şansă pentru dezvoltarea economică a oraşului. Pentru a-şi îndeplini potenţialul ridicat, oferta turistică extinsă şi variată trebuie să beneficieze de o promovare pe măsură care să includă și noile canale digitale, precum rețelele sociale sau platformele online de profil.

Dezvoltarea infrastructurii este, de asemenea, esenţială pentru stimularea activităţii turistice. Printre obiectivele prioritare în această direcţie ar trebuie să se regăsească marcarea traseelor spre obiectivele de interes pentru vizitatori sau diversificarea mijloacelor de acces prin, spre exemplu, construirea unor piste de biciclete. Modernizarea infrastructurii reprezintă o condiţie necesară și pentru încurajarea investiţiilor private în domeniu, dar și o nouă oportunitate de colaborare cu autorităţile localităţilor învecinate pentru valorificarea potențialului imens al întregii zone.

Conservăm Patrimoniul Orașului

Conducerea Primăriei și a Consiliului Local trebuie să fie mai preocupată de conservarea patrimoniului natural și cultural deosebit de valoros al comunității noastre. Între prioritățile viitoarei administraţii, este obligatoriu să se regăsească întreţinerea sau reabilitarea monumentelor arhitecturale, precum şi încurajarea tradiţiilor cu specific local prin facilitarea contactului dintre cei care le practică și cei interesați de achiziționarea sau comercializarea bunurilor rezultate.

Administrația PER va răspunde solicitărilor ceramiștilor din satul Olari de a diferenția ceramica autentică, alături de Mănăstirea Hurez una dintre puținele prezențe românești pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO, de falsurile provenite din import. La sugestia acestora, o măsură va consta în introducerea unui timbru de originalitate. Produsele ceramice tradiționale vor putea fi astfel marcate pentru ca turiștii să le poată deosebi de imitații. Vom introduce, de asemenea, o distincție clară între atelierele de ceramică artizanală și magazinele care doar comercializează astfel de produse.

Horezu nu și-a valorificat încă patrimoniul cultural în integralitate. Un exemplu în acest sens este podul vechi de peste Râul Luncavăț lăsat în paragină de autoritățile locale. Administrația PER își propune să îl reabliteze pentru a-l transforma în obiectiv turistic. Există și alte construcții de patrimoniu pe raza localității care nu sunt valorificate la potențial maxim. După 27 septembrie, vom demara o analiză cuprinzătoare care va informa viitoarea strategie de promovare turistică a orașului.

Pe lista obiectivelor care vor beneficia de lucrări de consolidare și restaurare se vor regăsi cu siguranță și așezămintele religioase monument istoric, precum Biserica Ceaușu, Biserica Covrești, Biserica Urșani sau Biserica veche din Horezu. Vom avea în vedere și finalizarea lucrărilor de la Bisericile din Olari și Săliște, amenajarea terenului Bisericii mari din Horezu, dar și înființarea unui nou cimitir al orașului pe un amplasament diferit. Toate parohiile de pe raza localității noastre vor beneficia în continuare de sprijinul autorităților și pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere.

Impulsionăm Viața Culturală și Sportivă

Revitalizarea festivalurilor locale reprezintă un alt punct important de pe agenda noastră datorită potenţialului ridicat pentru publicitatea zonei şi atragerea de turişti din ţară sau din străinătate. Cultura poate juca un rol important în creşterea atractivităţii oraşului prin promovarea valorilor locale, dar și prin diversificarea opţiunilor de petrecere a timpului liber pentru vizitatori.

Odată revitalizat mediul economic, întinerirea populației ar putea avea o altă contribuție importantă la îndeplinirea acestui ultim obiectiv prin reanimarea vieții de noapte. După modelul orașelor mari, centrul orașului va putea fi transformat, la capătul lucrărilor de reabilitare, într-o zonă de recreere și distracție prin amplasarea de restaurante și terase sau organizarea de evenimente culturale.

Pentru tineri și nu numai, administrația PER va demara și construirea unui complex sportiv prin care va pune la dispoziția amatorilor de mișcare o serie de terenuri pentru a practica diverse sporturi. De asemenea, echipa de fotbal a orașului, care ne-a bucurat pe toți în ultimii ani cu rezultate extraordinare, va benefia în continuare de sprijin din partea autorităților locale pentru a-și putea atinge obiectivele ambițioase. Nu vom neglija nici susținerea competițiilor sportive organizate de școală pentru a încuraja elevii să ducă o viață sănătoasă, dar și pentru a le oferi oportunitatea celor mai talentați să se remarce și, de ce nu, să fie cooptați în loturile echipelor de seniori din zonă.

Armonizăm Dezvoltarea Urbanistică

O spunem cu regret: Horezu s-a urâțit în ultimii ani. Și asta pentru că în orașul nostru se construiește după bunul plac al unora, fără vreo grijă pentru respectarea oricăror standarde urbanistice. În locul crestei Builei, mulți horezeni văd acum betoane când privesc spre orizont de la geamurile apartamentelor sau ale caselor. Dacă mutilarea orașului va continua în același ritm susținut, Horezu este în pericol să nu mai reprezinte o destinație atractivă pentru turiștii care ne vizitează tocmai cu intenția de a evada din inesteticul mediu urban mare cu aglomerația și poluarea caracteristice.

Mai mult, ca o consecință a heirupismelor de campanie electorală menite să ascundă stagnarea din restul mandatului actualei administrații, Horezu a fost transformat peste noapte într-un șantier fără termen de finalizare. Întregul centru și multe dintre străzile adiacente au devenit simultan aproape impracticabile, spre nemulțumirea horezenilor care locuiesc sau desfășoară activități comerciale în zonele respective. Primarii atenți să protejeze calitatea vieții în urbea pe care o conduc organizează lucrările publice în așa fel încât să provoace cât mai puțin disconfort localnicilor.

Votul din 27 septembrie va trebui să aducă nu doar o schimbare de persoane, ci și o schimbare de mentalitate la nivelul administrației locale pentru a putea conserva patrimoniul natural și arhitectural al comunității noastre și a construi de acum înainte cu mai multă grijă pentru imaginea orașului și calitatea vieții localnicilor. Administrația PER va formula, cu sprijinul unei echipe de experți reputați în domeniu, o strategie de dezvoltare armonioasă a orașului care va sta la baza fiecărui plan de extindere sau modernizare a infrastructurii publice, dar și a fiecărei construcții private cu scopul de a impune respectarea unanimă a noilor standarde urbanistice ale localității.

 

  1. Conservarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural
  2. Promovarea turistică în mediul online
  3. Conservarea și valorificarea activităților de artizanat cu specific local
  4. Promovarea producătorilor locali de bunuri tradiționale
  5. Evenimente culturale de calitate
  6. Trasee montane pentru amatorii de drumeții
  7. Piste de biciclete spre obiectivele turistice
  8. Complex sportiv deschis amatorilor

 

ALEGE VIAȚA ÎNTR-UN ORAȘ EDUCAT

Încurajăm Performanța Școlară

Liceul „Constantin Brâncoveanu” este una dintre cele mai importante unităţi şcolare din Oltenia. La Horezu învaţă aproximativ 2000 de copii din întreaga zonă şi predau în jur de 120 de profesori. Preocuparea pentru calitatea corpului didactic şi condiţiile în care studiază elevii din localitate este obligatoriu să fie menținută permanent între priorităţile Primăriei şi ale Consiliului Local.

Elevii horezeni obţin cu regularitate premii la concursurile judeţene sau naţionale, iar numeroşi absolvenţi ai liceului orășenesc promovează în fiecare an examenele de admitere ale universităților bine cotate din ţară sau chiar din străinătate. Comunitatea locală este datoare să premieze performanţele elevilor de excepţie pentru a-i motiva pe mai departe în activitatea școlară, dar şi să manifeste o preocupare permanentă pentru menţinerea și recompensarea profesorilor cu rezultate deosebite sau atragerea de noi cadre didactice integre și bine pregătite.

Elevii cu rezultate remarcabile la învăţătură ar trebui să beneficieze de burse de merit, dar şi să fie implicaţi în viaţa comunităţii de la vârste fragede cu ajutorul proiectelor desfăşurate de şcoală în parteneriat cu autorităţile locale. Nu trebuie să neglijăm nici sprijinirea copiilor care provin din medii defavorizate sau a celor cu deficienţe de învăţare prin intermediul programelor menite să le asigure atât de necesarul suport material şi psihologic pentru a-și continua activitatea școlară.

Modernizăm Infrastructura Educațională

Horezu a beneficiat de investiţii importante în educaţie în ultimul deceniu. Localul nou al școlii din oraș este unul dintre cele mai bine dotate din judeţ și poate chiar din regiune. Nu acelaşi lucru putem spune despre corpurile mai vechi, reabilitate parţial, sau despre incinta şcolii, încă neamenajată complet. Printre necesităţi se evidenţiază finalizarea lucrărilor de modernizare a corpurilor B şi C, înlocuirea mobilierului deteriorat din clase sau amenajarea curții și a parcului interior.

Atenţia noastră trebuie să se îndrepte şi spre modernizarea unităţilor şcolare din satele componente. Probleme ridică şi siguranţa îndoielnică în care se desfăşoară transportul elevilor din localităţile învecinate sau nepotrivirile dintre programul curselor de autocare sau microbuze şi orarul şcolar.

Creștem Siguranța Elevilor și a Profesorilor

Reluarea cursurilor în actualul context al pandemiei COVID-19 implică o altă serie de provocări majore pentru autoritățile orășenești și conducerile școlilor de pe raza localității. Următoarea administrație a orașului nostru va trebui să găsească soluțiile potrivite de a organiza actul educațional în așa fel încât să limiteze riscul ca elevii sau profesorii să contracteze și să răspândească virusul.

O măsură în acest sens va consta în dotarea sălilor de clasă cu dezinfectant pentru uzul elevilor și al profesorilor, dar și în sprijinirea acestora pentru a-și putea achiziționa și alte materiale de prevenție. De asemenea, administrația PER va contribui la asigurarea instrumentelor necesare, atât hardware cât și software, pentru ca orele de curs să poată fi desfășurate online în condiții optime.

 

  1. Atragerea de cadre didactice integre și bine pregătite
  2. Premierea elevilor și a profesorilor cu rezultate deosebite
  3. Ajutorarea elevilor din medii defavorizate sau cu deficienţe de învăţare
  4. Siguranță și confort sporite pentru transportul elevilor
  5. Activităţi extraşcolare pentru implicarea tinerilor în viaţa comunităţii
  6. Localuri și săli de clasă reabilitate integral
  7. Măsuri de siguranță sporită împotriva virusului COVID-19
  8. Dotări pentru susținerea învățământului online

 

ALEGE VIAȚA ÎNTR-UN ORAȘ SĂNĂTOS

Atragem Medici de Calitate

Spitalul din Horezu a beneficiat, ca şi şcoala, de investiţii substanţiale în perioada recentă. Diferenţa este că spitalul nu se bucură încă de un personal medical suficient de numeros sau de diversificat în specializări pentru a răspunde necesităţilor variate ale pacienţilor sau pentru a utiliza la capacitate maximă dotările moderne de care dispune. În absenţa acestora, horezenii sunt nevoiţi în continuare să se deplaseze la Râmnicu Vâlcea sau în alte orașe chiar şi pentru investigaţii de rutină sau tratamente uzuale care nu sunt deocamdată asigurate de spitalul orășenesc.

Deficitul de medici a devenit în ultimii ani o problemă naţională în urma exodului doctorilor români spre ţări în care au oportunitatea să-şi practice meseria la un nivel mai ridicat şi cu beneficii materiale mai consistente. Chiar dacă motivaţia principală a exodului constă în nivelul mai scăzut de salarizare, o problemă între timp adresată cu oarecare succes de autoritățile centrale, Primăria şi Consiliul Local au totuși posibilitatea să atragă noi cadre medicale prin instrumentele pe care le au la dispoziție, precum dotarea spitalului cu aparatură modernă, menţinerea unor condiţii bune de lucru și sprijinirea doctorilor navetişti ori stabiliţi de curând în Horezu.

Probabil cea mai accesibilă soluţie este reprezentată de atragerea absolvenţilor de medicină proveniţi din Horezu care profesează în prezent în alte zone din ţară sau chiar în străinătate. Aproape fiecare generaţie ieşită de pe băncile liceului din localitate a promovat studenţi la cele mai bune facultăţi de profil din România. Dacă cel puţin o parte dintre aceştia ar fi încurajaţi şi ajutaţi să revină în Horezu, activitatea spitalului s-ar îmbunătăţi considerabil în avantajul pacienţilor.

Optimizăm Serviciile Medicale

Serviciile medicale oferite de Spitalul Horezu trebuie reorientate în funcție de necesitățile patologice și demografice ale populației deservite. Se impune, de asemenea, înființarea unui centru medico-social pe o structură deja existentă (ex: secția de cronici) și a unei secții de îngrijiri paliative.

Pentru o mai bună deservire a pacienților spitalului din localitate, vom susține atât dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu, cât și a structurilor de primiri urgențe. Un alt punct de pe agenda noastră este reprezentat de acreditarea laboratorului de analize medicale pentru creșterea accesibilității gratuite la serviciile paraclinice de laborator. Administrația PER va asigura diversificarea serviciilor medicale la cerere și va optimiza managementul clinic și financiar al spitalului orășenesc prin participarea activă cu resurse financiare consistente din partea UAT Horezu.

Creștem Siguranța Personalului și a Pacienților

Administrația PER va asigura în permanență necesarul de materiale sanitare și de protecție pentru ca medicii și restul personalului medical să își desfășoare activitatea în condiții de siguranță sporită atât pentru ei, cât și pentru pacienți. Criză sanitară pe care o traversăm și statutul de Centru COVID-19 al Spitalului Horezu impun organizarea actului medical cu și mai multă responsabilitate pentru a preveni răspândirea virusului și transformarea orașului într-un focar de infecție.

Protejăm Tinerii și Seniorii

Atenţia noastră trebuie să se îndrepte şi spre concetăţenii mai în vârstă. Revitalizarea Clubului pensionarilor ca spaţiu în care să socializeze şi să se bucure de compania celorlalţi poate reprezenta un suport considerabil pentru sănătatea mentală a seniorilor noștri. Pentru cei mai puţin vârstnici, vom continua eforturile de extindere a infrastructurii sportive cu noi baze în zonele Treapt, Plăieţi şi Romanii de Sus pentru a le asigura, astfel, tinerilor facilităţi pentru o viaţă sănătoasă.

 

  1. Medici bine pregătiți și cu specializări diverse
  2. Aparatură medicală și tratamente moderne
  3. Sistem de urgenţă la standarde europene
  4. Parteneriate cu spitale private de excelență
  5. Măsuri de siguranță sporită împotriva virusului COVID-19
  6. Dotări cu materiale sanitare și de protecție
  7. Oportunități de recreere pentru tineri și pensionari
  8. Infrastructură sportivă pentru o viață sănătoasă

 

ALEGE VIAȚA ÎNTR-UN ORAȘ CURAT

Protejăm Mediul Natural

Regiunea oraşului nostru se bucură de cea mai ridicată medie de viaţă la nivel naţional. Promovarea unei echipe cu viziune ecologistă la Primărie şi Consiliul Local reprezintă singura garanţie pentru protejarea mediului natural şi menţinerea calităţii vieţii la cotele ridicate din prezent. Administrația PER va impune respectarea strictă a normelor în domeniu şi va sancţiona drastic orice abatere.

Vom dialoga permanent cu organizaţiile de profil active în zona noastră şi vom iniţia proiecte în parteneriat pentru conservarea patrimoniului natural, vom asigura curăţenia oraşului şi a împrejurimilor şi vom sprijini acţiunile voluntare de ecologizare. Horezu va beneficia de întreţinerea spațiilor verzi, dar şi de amenajarea unora noi pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a îmbogăți estetic orașul.

Construim Parcul Orașului

Un mare minus pentru Horezu este reprezentat, în acest moment, de absenţa unui parc. În urma retrocedării terenurilor pe care se afla fostul parc „Broscuţa”, horezenii nu mai dispun de un spaţiu de recreere în care să-şi petreacă timpul liber alături de familie şi prieteni. De la această necesitate a pornit ideea mutării sale în zona Treapt. Proiectul datează încă din mandatul nostru precedent la conducerea Primăriei şi, dacă celelalte administrații nu au fost capabile să îl ducă la îndeplinire, noi o vom face, cu sprijinul dumneavoastră, până la finalul următorului ciclu electoral.

Rezolvăm Problema Câinilor Comunitari

O problemă stringentă care ne-a fost semnalată de numeroși horezeni este cea a câinilor fără stăpân. Numărul acestora a crescut semnificativ în ultimii ani, iar haitele care bântuie orașul zi și noapte devin tot mai agresive cu oamenii. Prezența lor pe străzi reprezintă un pericol major la adresa integrității fizice a localnicilor și o sursă permanentă de mizerie și poluare fonică. Administrația PER va asigura rezolvarea de urgență a problemei câinilor comunitari prin construirea unui adăpost, dar și prin sancționarea drastică a stăpânilor care îi abandonează în zona orașului.

Îmbunătățim Serviciile de Salubrizare

Pentru un plus de curățenie în orașul nostru, administrația PER va stabili un dialog permanent între Primărie și firmele de salubrizare cu obiectivul de a identifica modalități de îmbunătățire a calității serviciilor pe care le prestează. De asemenea, vom înlocui recipientele stradale destinate colectării deșeurilor cu unele moderne la care să nu poate avea acces câinii comunitari și care să fie protejate împotriva vânturilor puternice pentru a evita împrăștierea gunoaielor.

 

  1. Parc al orașului în zona Treapt
  2. Adăpost pentru câini și amenzi pentru stăpânii care îi abandonează
  3. Servicii de salubrizare la calitate mai bună
  4. Sancțiuni drastice pentru depozitarea improprie a deșeurilor
  5. Reducerea poluării emise de centralele termice
  6. Colaborări cu organizații de protecția mediului
  7. Ecologizarea orașului și a zonelor învecinate
  8. Reguli de liniște și ordine în vecinătatea localurilor de evenimente

 

ALEGE VIAȚA ÎNTR-UN ORAȘ EUROPEAN

Atragem Fonduri Europene

Atragerea de fonduri europene rămâne un punct nevralgic pentru administrația românească. Spre deosebire de alte state membre care și-au valorificat din plin apartenența la Uniunea Europeană prin accesarea la cote ridicate a programelor de fonduri nerambursabile, România nu a reușit niciodată să atingă o rată decentă de absorbție. Excepție fac numai o serie de orașe care au demonstrat că totuși se poate și de la care administrația horezeană ar putea avea multe de învățat.

În mandatul 2008-2012, am pus orașul nostru pe o cale ascendentă și din această perspectivă, reușind să finanțăm numeroase proiecte importante cu sume consistente de la Uniunea Europeană. Pentru orașele de dimensiuni reduse precum Horezu, cu bugete care nu permit angajarea unor cheltuieli consistente, accesarea fondurilor europene este cu atât mai importantă. În absența acestora, obiectivele majore de dezvoltare devin și mai greu de atins, finanțarea proiectelor costisitoare numai din fondurile proprii ale administrației orășenești fiind aproape imposibilă.

Administrația PER își va face o prioritate din elaborarea de proiecte eligibile pentru finanțare europeană cu scopul de a degreva horezenii de investirea unor sume considerabile de la bugetul public pentru realizarea proiectelor indispensabile de dezvoltare a comunității noastre. Multe dintre inițiativele descrise în programul nostru de guvernare locală se înscriu la capitolele prioritare ale programelor din cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională.

Programul Operațional Tranziție Justă (POTJ) poate asigura finanțarea unor proiecte de oferire de facilități locale și inițiere de acțiuni de sprijin național pentru tinerii sau adulții calificați, originari din zonă, care doresc să se întoarcă și să-și aplice cunoștintele și experiența în domeniul antreprenorial. De asemenea, administrația PER va demara procedurile necesare pentru finanțarea unor proiecte de creștere a capacității de răspuns și reducere a birocrației la nivelul Primăriei Horezu prin digitalizarea principalelor servicii pentru contribuabili, dar și de dezvoltare a unei infrastructuri de afaceri (incubator) pentru start-up-uri inovative în zona Treapt.

Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD) poate asigura fonduri pentru reabilitarea termică și energetică a principalelor clădiri publice, construirea rețelei de distribuție energie termică în zona citadină, construirea rețelei de distribuție gaze naturale, reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare în zona urbană și construirea rețelei de canalizare în satele aparținătoare, reabilitarea terenurilor degradate (Treapt – zona adiacentă Râu Luncavăț, lunca Romani, islaz Plăieți, zona Parc – adiacentă Râu Luncăvecioara, zona Olari), reducerea aglomerației auto și a emisiei de gaze în zona citadină prin înființarea unui serviciu de transport local rural-urban sau reciclarea deșeurilor orășenești și de ambalaje în locul depozitării și incinerării acestora.

Pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor sătești și a celor de legătură inter-sătești cu scopul de a îmbunătăți mobilitatea, viteza de intervenție și accesibilitatea la servicii în satele aparținătoare, administrația orășenească poate accesa fonduri din cadrul Programului Operațional Transport (POT).

Fondul European de Dezvoltare Regională poate oferi și alte oportunități de finanțare externă pentru:

  • modernizarea sistemului educațional școlar (reorganizarea spațială și curriculară a liceului ”Constantin Brâncoveanu”, revitalizarea școlilor sătești, crearea de facilități în unitățile școlare pentru predarea și testarea digitale și online),
  • modernizarea și eficientizarea sistemului de sănătate (creșterea numărului de specialități medicale oferite de Spitalul Orășenesc Horezu, sprijin pentru reabilitarea și dotarea cabinetelor medicilor de familie, dezvoltarea turismului medical),
  • îmbunătățirea calității infrastructurii și serviciilor turistice (creșterea nivelului de calificare a personalului care activează în domeniu prin susținerea dezvoltarii unor servicii de calificare și perfecționare locale, înființarea de clase de liceu în domeniul economic și turistic, înființarea de facilități publice de petrecere a timpului liber precum pârtii de schi – satul de vacanță Vârful lui Roman –, patinoar demontabil în zona centrală, spații amenajate pentru plajă – zona Luncavăț și lunca Romani –, terenuri de sport, Parc aventura, Parc eco floră și faună locală, muzee ocupații tradiționale în spațiile și clădirile școlilor sătești nefuncționale, realizarea de trasee turistice – montane, tematice, recreaționale – și de infrastructură adecvată – locuri de campare, popas, refugii, adăposturi),
  • susținerea și dezvoltarea evenimentelor locale, dar și crearea unora noi (internaționalizarea Târgului Cocoșul de Hurez sub marca europeană ARGILA și extinderea perioadei de desfășurare la o săptămână, dezvoltarea celorlalte târguri locale prin creșterea relevanței lor la nivel regional, crearea de noi evenimente în sezonul estival),
  • conservarea și dezvoltarea meșteșugurilor locale (susținerea meșteșugarilor prin inițiative legislative, locale și naționale, de subvenționare a activităților de profil, dezvoltarea unor platforme comune de marketing, susținerea participărilor la evenimente naționale și internaționale),
  • consolidarea statutului de stațiune turistică (organizare urbanistică specifică stațiunilor turistice, integrarea în arhitectura locală, publică și privată, a unor elemente de marcă locală).

Consolidăm Parteneriatele Externe

Horezu poate beneficia mai mult și de parteneriatele cu orașe din alte țări europene (și nu numai) prin realizarea de schimburi de experiență la nivelul autorităților locale, dar și prin atragerea de investitori privați, comercializarea externă a bunurilor artizanale produse în zonă, inițierea de parteneriate între antreprenori sau derularea unor programe de vizite reciproce între tineri.

 

  1. Finanțare europeană pentru proiectele de dezvoltare și promovare
  2. Degrevarea bugetului public local de cheltuieli majore
  3. Atragerea de investitori străini
  4. Promovarea turistică a orașului în străinătate
  5. Importul de modele de bune practici administrative
  6. Întreținerea parteneriatelor externe și inițierea altora noi
  7. Promovarea externă a produselor tradiționale locale
  8. Programe de vizite reciproce cu orașele înfrățite

 

 

Romanii de Jos

Realizarea rețelei de canalizare

Construirea trotuarului pe strada Mănăstirii

Mutarea locului de joacă din parcarea de lângă Mănăstirea Hurez

Reabilitarea drumului Bivolărie-Bogdănești

Amenajarea Podului de la Valea Neagotei

Balastarea drumurilor de tarla

 

Romanii de Sus

Asfaltarea integrală a drumurilor

Realizarea rețelei de canalizare

Amenajarea de noi fântâni

Balastarea drumurilor de tarla

Reabilitarea acoperișului și a grupului sanitar al Căminului Cultural

 

Bârzoteni

Extinderea rețelei de canalizare și modernizarea suprafeței carosabile pe strada ”Alexandru Vlahuță”

Extinderea rețelei de canalizare pe străzile ”I. Gh. Duca” și ”Matei Basarab”

Construirea unei punți în punctul ”Sub Dos”

Balastarea drumurilor de tarla

 

Săliște

Realizarea rețelei de canalizare

Reabilitarea tuturor străzilor

Reabilitarea fântinilor și construirea altor fântâni în punctele stabilite la întâlnirile cu cetățenii

Construirea unor locuri de joacă pentru copii

Atragerea de personal calificat la Școala Romanii de Sus Săliște

Amenajarea de toalete în interiorul școlii

Reabilitarea gardului cimitirului

Construirea unei cișmele publice cu apă potabilă

 

Râmești

Extinderea rețelei de canalizare

Asfaltarea străzii Măguri

Continuarea proiectului de transformare a școlii în muzeu

Balastarea drumurilor de tarla

 

Urșani

Construirea rețelei de canalizare

Continuarea asfaltării pe strada principală până la ieșirea din sat spre munte

Construirea unui loc de joacă pentru copii

Balastarea drumurilor de tarla

 

Ifrimești

Construirea rețelei de canalizare

Reabilitarea drumului Râmești-Ifrimești

Construirea unui loc de joacă pentru copii

Balastarea drumurilor de tarla

 

Tănăsești

Valorificarea potențialului agroturistic al satului

Marcarea unui traseului turistic între sat și statiunea Vârful lui Roman

Construirea unui loc de joacă pentru copii

Balastarea drumurilor de tarla

 

Zona Citadină

Deblocarea trotuarelor inaccesibile pentru pietoni (trotuarul din fata liceului, trotuarele din zona magazinelor de ceramică, trotuarul spre supermarketul Penny)

Amenajarea unor toalete publice în zonele aglomerate (ex: în zona magazinelor de ceramică de la intrarea în oraș)

Asigurarea de internet Wi-Fi gratuit în zona centrală

Transformarea podului vechi peste Râul Luncavăț în obiectiv turistic

Construirea unui complex sportiv pentru amatori cu terenuri sintetice de fotbal, tenis și alte sporturi

Revitalizarea activității Casei de Cultură și a Căminelor Culturale prin organizarea regulată de evenimente

Marcarea intrărilor principale în oraș cu informații relevante pentru turiști

Amenajarea de rigole pe strada Știrbei Vodă

Asigurarea distribuției de apă caldă la blocuri după o decizie de comun acord cu asociațiile de locatari

Asigurarea branșării caselor la centralele termice la cererea proprietarilor

Reducerea poluării generate de centralele termice

Modernizarea locației Târgului săptămânal

Reamenajarea Pieței orașului

Reabilitarea clădirilor din zona centrală de comun acord cu proprietarii

Semaforizarea trecerilor de pietoni din zona școlii

Igienizarea râurilor și a dealurilor învecinate

Analiza periodică a calității apei de la izvoare

Racordarea Parcului Industrial la utilități

Amenajarea mai multor locuri de joacă și modernizarea celor existente

Amenajarea mai multor locuri de parcare prin soluții urbanistice ingeniose

Amenajarea curții și a parcului din interiorul școlii

 

Comandat de Partidul Ecologist Roman, Filiala Valcea

Executat de SC Vila Press SRL

CMF: 21200195

Leave a Response