Politrucul Gheorghe Ciuca, numit de liberali director la Colegiul "Matei Basarab". Mesaj emotionant al fostei directoare, Alina Veteleanu

marți, 18 august 2020

Directoarea cea mai iubita de elevi, dar si de colegii profesori, Alina Veteleanu, cea care a transformat Colegiul National "Matei Basarab" din Ramnicu Valcea intr-o unitate de elita a invatamantului national, a fost schimbata din functie. Noul director numit de conducerea liberala a Inspectoratului Scolar este politrucul Gheorghe Ciuca, un personaj destul de controversat...

In stilul care a consacrat-o: eleganta, rafinata, cu bun simt, Alina Veteleanu a postat pe pagina de facebook acest mesaj emotionant:

MULȚUMESC!

După doi ani și jumătate, în care am construit o realitate armonioasă, crezând cu ardoare în puterea de a educa și conduce cu inima, îi doresc "școlii-mamă", CNI "Matei BASARAB", să rămână puternică și generoasă, indiferent de vremuri și de vremi.

Funcția de director a fost o responsabilizare în fața generațiilor trecute și prezente de a se simți "acasă", reprezentate de performanță, certificată prin prima poziție în topul național în 2020, de care ne-am apropiat an de an.

Este minunat să crezi în oameni, să vezi frumosul din fiecare și să-i creditezi cu încredere. Aceasta a fost comunicarea managerială fără impuneri și fără stres.
Ceea ce scriseserăm toți pe niste bilețele, într-o ședința a Consiliului Profesoral, am avut: LINIȘTE.

Am avut o datorie de onoare față de acest Consiliu Profesoral, unic prin puterea de a-și asuma alegerea directorului: să creez un mediu școlar cu decizii corecte și transparente, cu participarea tuturor.

Cea mai grea probă a fost ședința Comitetul Părinților din 2018. Am devenit parteneri după o oră și am rămas așa indiferent câte gripe și situații dificile au fost de reglat.

Programul de la 8:00, 18 clase de dimineața (12 de învățămant primar), 12 săli de clasă relocalizate la Liceul de Arte "Victor Giuleanu", sistem antiefracție, paza pe timpul zilei, dotări unitare, laboratoare de informatică și de robotică pentru care investițiile au fost prioritare, terenuri de sport modernizate, cursuri care au continuat în același timp cu reabilitarea termică... provocări depășite datorită tuturor celor care au crezut în NOI.
Când spun NOI, fac referire la elevi, profesori, parinți, cei care am funcționat ca un organism, etalon fiind cea mai emoționantă absolvire, demonstrând că se poate, dacă prin empatie îl respectam pe cel de lângă.

De ce am reușit să ajungem atât de departe? Pentru că am construit punți de comunicare și susținere cu instituțiile partenere (Primăria Rm. Vâlcea, ISJ Vâlcea, Biblioteca Județeană "Antim Ivireanu"ș.a.).

Copiilor mei, foști, prezenți și viitori, aceeași îmbrățișare! Voi sunteți cei care îmi dați impulsul, păstrându-mi speranța (naivă) în acel mâine eliberator. Nu suntem noi de IMPACT, cu vocea elevului cea mai răsunătoare prin CȘE?

Las o ȘCOALĂ EUROPEANĂ, titlu obținut în 2018, pentru care am primit distincția de EDUMANAGER, o școală recunoscută prin Certificatul lingvistic european. O școală cu 5 proiecte ERASMUS în derulare și cu alte 5 câștigate.

Pentru a ajunge aici am avut în echipa mea o mână de profesioniști, pe care vreau astăzi să-i invit pe podiumul recunoștintei: "oamenii invizibili" din compartimentele CNI "Matei BASARAB" și personalul administrativ.

... și câte ar mai fi de spus?!

Noii conduceri, mult succes în implementarea actualei politici educaționale!

Cu iubire!
Aceeași Alina Vețeleanu

FB_IMG_1597741639199

FB_IMG_1597741642419

FB_IMG_1597741632045

FB_IMG_1597741635500

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Politrucul Gheorghe Ciuca, numit de liberali director la Colegiul "Matei Basarab". Mesaj emotionant al fostei directoare, Alina Veteleanu”

  1. Am apelat la dansa cand era director. Este un om deosebit, un om corect cum rar intalnesti.
    Speram sa se se intoarca director la CNIMB.
    Toata stima pentru acest minunat cadru didactic si om cu un caracter deosebit de frumos!

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe