357 de persoane infectate cu coronavirus din Valcea sunt acasa in "autoizolare" sau carantina. Cum le controlează autoritatile?!

marți, 11 august 2020

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

INFORMARE DE PRESĂ

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, de la debutul pandemiei și până astăzi, 11 august 2020, pe teritoriul județului Vâlcea, au fost confirmate 673 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), dintre acestea 200 fiind declarate vindecate, iar 18 au decedat

(Dintr-un calcul simplu: 673 - nr. total cazuri -218 cazuri vindecate plus decese - 98 persoane infectate aflate in spitale = 357. Rezulta ca aceste 357 de persoane, confirmate pozitiv cu coronavirus, nevindecate si care nu se afla in spitale sunt, normal, acasa in izolare sau in carantina. Intrebare: Monitorizează autoritatile aceste persoane sau unele dintre ele se plimba nestingherite prin judet?!!! - nr)

Față de ultima informare de presă, au fost înregistrate 27 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 98 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 37 sunt asimptomatice, 56 au forme medii de boală și 5 pacienți sunt internați în secția ATI.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea nouă persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2.

De asemenea, în urma diagnosticării cu virusul SARS-CoV- 2 a doi dintre angajații Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea au fost emise decizii de carantina/izolare pentru 33 de persoane.

Numărul de teste realizate în județ în baza definiției de caz și a protocolului medical este, până la această dată, de 8.277 de probe.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 30 de decizii de izolare și 17 decizii de carantină, în prezent, 394 de persoane afându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 58 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe