Ziaristul Doru Dinu Glăvan, reales în funcţia de preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

duminică, 12 iulie 2020

Cunoscutul ziarist Doru Dinu Glăvan reales în înalta funcţie de Preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Împreună scriem istoria clipei!
Aşa cum vă informam într-un număr precedent al ziarului nostru, cât şi în comunicatele prezentate la Televiziunea Etalon, sâmbătă 11.07.2020, în renumitul Teatru de vară din parcul Herăstrău din capitală s-au desfăşurat lucrările Adunării Generale Ordinare şi de Alegeri 2020.
Într-o organizare excelentă şi cu o punctualitate de invidiat, începând cu orele 10:00 dimineaţa, renumitul profesor doctor George Coandă, preşedintele Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj(JODA) şi Superiorul Ordinului Jurnaliştilor a deschis lucrările acestei mult aşteptate Adunări a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Domnia sa a prezentat ordinea de zi a părţii a doua a Adunării Generale şi de Alegeri.
Facem precizarea că prima parte a Adunării Generale a UZPR-ului a avut loc la începutul acestui an, mai precis în luna martie, dar din cauza epidemiei care s-a abătut şi asupra ţării noastre, această manifestare s-a amânat la o dată ce va fi anunţată ulterior.
Aşadar, stimaţi cititori, vă prezentăm în continuare această Adunare Generală şi de Alegeri partea a doua, care a atras în generoasa Arenă din cadrul istoricului Teatru de vară iniţiat de regele Carol, reprezentanţii tuturor filialelor din ţară şi din Bucureşti.
Încă de la început doresc să fac precizarea că au fost respectate toate regulile de organizare şi desfăşurare a acestei adunări în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.
Participanţii la această întâlnire au fost întâmpinaţi de către organizatori în frunte cu preşedintele UZPR-ului, Doru Dinu Glăvan. Toţi cei convocaţi, invitaţi, cât şi cei care au dorit să participe la acest eveniment, au fost extrem de surprinşi, la modul cel mai plăcut, de felul cum conducerea operativă a UZPR-ului le-a oferit o serie întreagă de surprize, unele mai atractive decât altele.
Au fost asigurate măşti de protecţie, substanţe pentru dezinfectarea mâinilor, dar şi o cantite suficientă de apă minerală.
La finalul acestei acţiuni organizatorii au oferit din plin câte un pachet conţinând un aperitiv extrem de bogat şi variat, consumat pe tradiţionala alee care făcea legătura dintre intrarea principală în Parc şi Teatrul de vară.
Tot în acest context au avut loc şi interviurile pe care posturile de televiziune prezente la eveniment le-au solicitat unor mari personalităţi prezente la această acţiune, nelipsind nici fotografiile.
Revenind la desfăşurarea adunării, secretarul UZPR-ului, ca membru al Comisiei de Validare a Cvorumului, a comunicat auditoriului numărul de delegaţi şi mandataţi în această Adunare Generală.
Prof. Dr. George Coandă a prezentat în continuare candidatura preşedintelui UZPR pentru perioada 2020-2024. Se supune la vot alegerea preşedintelui pentru mandatul în perioada următorilor patru ani. În unanimitate de voturi a fost reales pentru al treilea mandat (2020-2024) fostul preşedinte Doru Dinu Glăvan. Cunoscutul ziarist a condus în continuare desfăşurarea adunării.
Printre alte elemente deosebit de importante, preşedintele a ales noul Consiliu Director, iar membrii respectivi s-au prezentat tuturor celor aflaţi la această întrunire.
Tot ca un punct distinct a fost şi propunerea pentru alegerea Comisiei de Atestare, a Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj. În aceeaşi notă de seriozitate s-au făcut propuneri pentru alegerea membrilor Comisiei de Cenzori.
Încă de la început doresc să subliniez faptul că, componenţa acestor structuri şi comisii din cadrul UZPR-ului nu a fost modificată. S-a mers mai departe cu aceeaşi membrii care s-au dovedit de-a lungul precedentului mandat că şi-au făcut pe deplin datoria.
Ultimul punct a fost acela că preşedintele reales, Doru Dinu Glăvan împreună cu câţiva membrii ai Consililui Director şi-au luat angajamentul ca în continuare să depună şi să desfăşoare o activitate susţinută în vederea asigurării unui progres din punct de vedere organizatoric cât şi a calităţii muncii desfăşurate de către membrii UZPR-ului în continuare.
Şi aşa cum menţionau cei doi mari academicieni prezenţi de-a lungul anilor la întâlnirile UZPR-ului, Răzvan Teodorescu:”Nu se poate scrie istoria României moderne fără istoria presei” şi Eugen Simion:”Locul jurnaliştilor este printre scriitori”.
Un îndemn şi o recomandare pornită din suflet de la aceşti doi mari reprezentanţi ai culturii române: „Jurnaliştii trebuie să fie oameni dedicaţi. Ei trebuie să se descurce în toate domeniile culturii. Nu se poate scrie istoria României moderne fără istoria presei. Dar nici chiar despre momentul liberalismului din vremea totalitară fără presa culturală, care era de cel mai înalt nivel. Jurnaliştii de azi reprezintă o parte de istorie contemporană şi este suficient ca să fiţi consideraţi o breaslă de cea mai mare importanţă. Prin luările de cuvânt, domniile lor au evocat răsfrângerea trecutului fast al presei româneşti în prezentul adesea uimitor, dar mai mereu vertical, al jurnalismului. Aceşti reprentanţi de seamă ai Academiei române au felicitat pe Doru Dinu Glăvan că a reuşit să pună pe jurnalişti acolo unde le este locul, printre creatori, iar UZPR-ul printre uniunile de creaţii”.
Nu putem să încheiem acest articol fără să nu prezentăm câteva scurte aprecieri asupra prezenţei delegaţiei ziariştilor vâlceni la acest eveniment benefic, cu profunde semnificaţii în viaţa societăţii româneşti dar mai ales în media vâlceană. Am fost printre puţinele delegaţii prezente la adunare care au avut în mijlocul lor reprezentanţi ai televiziunii Etalon cât şi al valoroasei publicaţii Ziarul de Vâlcea.
Nu putem fi de acord cu absenteismul unor colegi care sunt încă la început de drum, care de foarte multe ori se bat cu pumnul în piept că le ştiu pe toate şi de la ei încolo nu mai există alt drum decât calea pe care ei o susţin.
În numele UZPR-ului filiala Vâlcea, a membrilor activi, susţinători şi simpatizanţi, cât şi a celorlalte structuri organizatorice pe linie culturală, ştiinţifică, artistică, istorică, religioasă şi educativă să aducem prinosul nostru de recunoştinţă, tuturor celor care şi-au încheiat mandatul dar mai ales celor care vor continua bunele practici în viitorul mandat.
Multă putere de muncă, aşa cum v-am cunoscut noi, stimate domn preşedinte Doru Dinu Glăvan, să rămâneţi acelaşi om caracterizat printr-o conduită demnă de urmat, ferm , hotărât , echidistant, dar mai ales iubitor de dreptate şi oameni cinstiţi. Inima şi sufletul tău, cât şi a celor dragi să vă fie încărcate de mireasma tuturor florilor de pe acest pământ.
Suntem continuatorii unei tradiţii de excepţie.

Nicolae Dinescu
Preşedinte UZPR Filiala Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe