Sparle si soparle, 06.07.2020

duminică, 5 iulie 2020

• Așa cum ziarul nostru anticipa, a început „hemoragia” de aleși locali din PNL Vâlcea, primii care au făcut pasul spre alte partide (deocamdată!) fiind primarul din Păușești, Cătălin Avan, și consilierii județeni Samoil Vâlcu și Roxana Călina Roșu. În următoarele zile, pentru că legea le permite, vor mai pleca alți 4-5 primari PNL (cu echipa aferentă de consilieri locali), plus că alți doi primari din Vâlcea vor migra la partidul ProRomânia. Iată ce a scris pe un site de socializare Cătălin Avan, proaspăt membru PER: „A fost o alegere grea plecarea din PNL după 12 ani, perioadă în care am câștigat toate bătăliile politice, aici în Păuşeşti! Dar este o alegere corectă! PNL Vâlcea în 12 ani, a beneficiat de voturile noastre, dar nu ne-a susținut niciodată, niciun proiect! Mai mult, pripășiții politici prin acest partid, au încercat excluderea din PNL, a celor care munciseră pentru ei şi funcțiile lor efemere! Eu, Cătălin Avan, primarul ales de dumneavoastră în 2016, cu 70% din voturi, vă asigur, vă garantez, că de-acum, o să avem finanțarea necesară pentru proiectele importante. Vom dezvolta sportul în Păuşeşti, vom moderniza iluminatul public ecologic, vom rezolva multe probleme care au apărut în comunitatea locală”.
• În perioada 09-19.06.2020, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, la nivelul județului Vâlcea, o serie de acțiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale în ceea ce privește conformitatea, comercializarea şi modul de etichetare al produselor alimentare comercializate sub formă congelată, inclusiv a înghețatei. Cele mai importante abateri constatate în timpul acțiunilor de control au fost: s-a constatat comercializarea de produse alimentare congelate aflate în afara datei durabilităţii minimale stabilite de producători; cantitatea de produse alimentare controlată nu oferea consumatorilor informaţiile obligatorii, pe etichetă, menită să le permită alegerea sortimentului dorit; operatorii economici controlaţi prezentau abateri privind afişarea prețului.
• Cel mai „sărac” consilier local pare să fie liberalul Constantin Băzăvan, deoarece acesta a încasat anul trecut suma de doar 370 milioane de lei vechi din calitate de „manager” la firma Sonux Consulting, plus 131 milioane de lei vechi din indemnizațiile de la Consiliul Local. Tocmai de aceea, se pune întrebarea, de unde a avut bani numitul Băzăvan să-i dea un împrumut personal lui Ovidiu Miu în sumă... de 920 milioane de lei vechi? Liberalul Băzăvan mai deține un apartament și un teren în Râmnicu Vâlcea, fără mașini, bijuterii sau alte plasamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe