Primăria comunei Mădulari are pregătit un mare proiect pe infrastructură rutieră, pentru care încă aşteaptă finanţare

joi, 16 iulie 2020

Primarul comunei Mădulari, Daniel Dimulescu, are pregătit un mare proiect pe infrastructură rutieră, pentru care aşteaptă finanţare: „Este vorba despre asfaltarea a 6,5 kilometri de drumuri de interes local. Dacă reuşim să realizăm şi această investiţie, nu mai rămâne nimic. Vom încheia tot ce ţine de infrastructură rutieră”. Încă de la începutul acestui an, primarul comunei Mădulari, Daniel Dimulescu, a terminat lucrările de stabilizare a alunecării de teren din satul Bănţeşti, în punctul Sub Peri. Tot atunci, primarul Daniel Dimulescu a finalizat asfaltarea unui drum de 2 km în satul Bănţeşti, valoarea totală a finanţării alocată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală fiind de peste 17 miliarde de lei vechi. Potrivit autorităților locale, investiția se realizează cu bani guvernamentali, și cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea: „Investița va deservi circa 150 de gospodării din satul Bănțești. Lucrările la alimentarea cu apă și canal sunt aproape pe finalizare, iar în scurt timp, în casele oamenilor va curge și apă la robinet. În paralel, continuăm și lucrările în satul Mamu, respectiv decolmatarea pârâului Ulioasa, precum și pârâul Gorgăneasa, pe porțiunea de vărsare în râul Mamu”. Încă de la sfârșitul anului trecut, primarul Daniel Dimulescu a demarat lucrările de la podul „La Grecu”.Aceleaşi lucrări se desfăşoară şi la podul de Albina din satul Dimuleşti. „Pentru comuna Mădulari, anul 2019 a fost anul asfaltărilor, introducerii rețelelor de apă potabilă, dumuri reamenajate, pietruirii a 50 de km de drumuri, decolmatări și rigole pe 2 km în Mamu, dar și in alte zone. Totodată, în localitate, in ultimul timp, pe lângă investițiile de amploare, s-a extins iluminatul public, pe tronsonul drumului comunal 63, satele Mădulari - Dimulești, cu 22 de stâlpi, pe o distanță de 800 de metri, investiție ce va fi continuată şi în acest an. S-au continuat reparațiile asfaltice pe tronsonul DC 63A, spre satul Bănțești”, a spus primarul Daniel Dimulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe