|luni, septembrie 21, 2020
  • Follow Us!

O maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o râpă de pe un drum forestier de pe Cozia 

646x404

Accidentul de pe Cozia s-a produs la aproximativ 300 de metri de Mănăstirea Stânişoara, sâmbătă, 11 iulie.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, accidentul a avut loc în jurul orei 14.36, „pe un drum forestier, unde un autoturism s-a răsturnat într-o râpă la o distanţă de aproximativ 150 m de drumul forestier”, scrie Adevărul.

Toţi cei cinci pasageri au supravieţuit ca printr-o minune, după ce maşina Opel în care se aflau a căzut în râpa pârâului Paltinului. Autoturismul cobora de la sfântul lăcaş, când, din motive neştiute încă, şoferiţa, de 33 de ani, a pierdut controlul volanului. Vehiculul s-a răsturnat, iar ocupanţii au suferit grave leziuni: traumatisme craniene, faciale, toracice etc.

În maşină erau patru copii, o parte ai şoferiţei, iar ceilalţi – prieteni ai acestora, vecini, din Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre un băieţel de 1,7 ani, şi trei fetiţe de 7, 9 şi respectiv 12 ani.

„Pentru salvarea potenţialelor victime, la faţa locului au fost trimise trei echipaje de intervenţie ale ISU: un echipaj de descarcerare, un ASAS şi un echipaj SMURD cu 10 subofiţeri, precum şi două ambulanţe SAJ Vâlcea. Ajunşi la faţa locului, membrii echipelor de intervenţie au găsit cinci victime, o femeie şi patru copiii: D.T. de 1,7 ani – politraumatism; T.D. de 7 ani – traumatism facial şi toracic; B.P. de 12 ani – traumatism cranian şi traumatism abdominal; C.I. de 9 ani – traumatism cranian, traumatism facial şi plagă coapsa dreaptă; şi conducător auto – C.A. de 33 ani cu diverse politraumatisme. Acestea au fost salvate de echipele de intervenţie în colaborare cu membrii Salvamont Vâlcea. Au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea pentru investigaţii suplimentare şi îngrijiri medicale amănunţite”, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea.

Sursa: jurnalulolteniei.ro

foto: Adevărul

Leave a Response