Autoritatile fac apel la cetățenii județului Vâlcea să respecte măsurile stabilite de autorități pe perioada stării de alertă, distanțarea fizică și măsurile de igienă recomandate de specialiști

sâmbătă, 4 iulie 2020

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

INFORMARE DE PRESĂ

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județul Vâlcea, la data de 3 iulie, se prezintă astfel: 7 persoane în carantină instituționalizată, 1.198 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și șapte persoane diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 internate în prezent în unități spitalicești din județ.

Totodată, până în acest moment, 41 dintre persoanele diagnosticate în județ cu noul coronavirus au fost declarate vindecate și externate, cinci au decedat, iar alte două persoane se află internate în spitale din alte județe.

De la ultima informare de presă, au fost înregistrate două cazuri noi de infectare cu virusul SARS-COV-2, fiind vorba de două persoane cu stare momentan stabilă internate într-o unitate sanitară din județ. Una din persoane a suferit o intervenție chirurgicală de curând într-o unitate sanitară din alt județ unde au fost identificate persoane cu rezultat pozitiv la testarea SARS-CoV-2. În ambele cazuri, la debutul simptomatologiei COVID-19, persoanele s-au prezentat la o unitate sanitară din județ unde au fost internate și unde li s-au recoltat probe în vederea testării SARS-CoV-2. Rezultatul probelor a fost pozitiv în ambele cazuri.

De asemenea, în această săptămână, în unitățile dedicate din județ au fost aduse șapte persoane diagnosticate pozitiv dintr-un județ limitrof. Două dintre persoanele transferate la Vâlcea se află internate în prezent în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, iar o a treia persoană, care se afla internată tot la ATI, a decedat în cursul nopții trecute.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Vâlcea continuă să acționeze integrat pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii vâlceni verificând peste 1.400 de persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă. În urma acestor verificări, a fost aplicată o sancțiune pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea și cinci sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, valoarea totală a acestor sancțiuni fiind de 2.000 de lei.

În acest contex și pe fondul creșterii numărului de îmbolnăviri în ultimele zile, facem din nou apel la cetățenii județului Vâlcea să respecte măsurile stabilite de autorități pe perioada stării de alertă, distanțarea fizică și măsurile de igienă recomandate de specialiști.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe