ATENTIE!!! Creste îngrijorător numarul de îmbolnăviri cu coronavirus la Valcea!

sâmbătă, 11 iulie 2020

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

INFORMARE DE PRESĂ

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, până la data de 10 iulie, pe teritoriul județului Vâlcea, au fost confirmate 99 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre aceastea, 42 au fost externate, șase au decedat, iar alte două persoane se află internate în unități sanitare din alte județe.

De la ultima informare de presă au fost înregistrate șapte cazuri noi de îmbolnăvire. Starea de sănătate a noilor persoane diagnosticate pozitiv este următoarea: trei persoane sunt asimptomatice și patru persoane prezintă forme ușoare de boală.

În unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea sunt internate în prezent 17 persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 cu domiciliul in judetul Valcea. De asemenea, 8 persoane confirmate pozitiv se află sub monitorizare medicală la locul de rezidență, la momentul actual acestea neprezentând semne și simptome specifice infecției cu SARS-COV-2.

In centrul de îngrijire și asistență de la Zătreni, în acest moment, se află 24 persoane confirmate cu SARS – CoV-2 . Aceste persoane sunt asimptomatice și sunt monitorizate de personalul medico-sanitar și de îngrijire din centru, sub coordonarea medicilor în specialitatea Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.

În contextul creșterii numărului de îmbolnăviri, facem apel la cetățenii județului să respecte măsurile de protecție sanitară și pe cele de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pe toți cei din jur.

Conștientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, precum și îndemnarea în mod respectos a terțelor persoane să respecte măsurile de protecție reprezintă elemente importante în gestionarea eficientă a acestei crize sanitare.

Cazurile de încălcare a reglementărilor impuse pentru prevenirea și limitarea extinderii infecțiilor cu noul coronavirus pot fi sesizate de către cetățeni la linia telefonică TELVERDE – 0800.800.165.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe