|marți, octombrie 27, 2020
  • Follow Us!

Soţia prefectului liberal de Valcea, Tiberiu Costea, condamnată la 2 ani de inchisoare pentru abuz în serviciu! Rusine!!! 

f_350_200_16777215_00_images_banner1_costea_tiberiu

În anul 2015, Loredana MariaCostea (soţia actualului prefect de Vâlcea) a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea faptei de abuz în serviciu. Ulterior, la sfârşitul anului 2016, ea a fost trimisă în judecată, procesul derulându-se pe rolul Judecătoriei Drăgăşani. Recent, magistraţii acestei instanţe s-au pronunţat în procesul pe fond, condamând-o pe soţia prefectului la 2 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, Loredana Maria Costea a fost obligată să plătească şi despăgubiri civile, întrucât Ministerul Educaţiei s-a constituit parte civilă în acest proces – noteaza gazetavalceana.ro

“În baza art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod procedură penală. Condamnă inculpata COSTEA MARIA – LOREDANA la 2 ani închisoare. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpata COSTEA MARIA – LOREDANA ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art.93 alin.3 Cod penal, coroborat cu art.404 alin.2 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere inculpata COSTEA MARIA – LOREDANA va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Drăgăşani, judeţul Vâlcea sau Primăriei comunei Lungeşti, judeţul Vâlcea. În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În baza art.67 alin.2 Cod penal, aplică inculpatei COSTEA MARIA – LOREDANA pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi g Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g) dreptul de a ocupa funcţia de conducere în cadrul unităţilor de învăţământ şcolar pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatei COSTEA MARIA – LOREDANA pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi g Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.19 şi 397 Cod procedură penală raportat la art.1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE şi în consecinţă, obligă pe inculpata COSTEA MARIA – LOREDANA la plata sumei de 19.999,34 lei despăgubiri civile. În baza art.404 alin.4 lit.c Cod procedură penală, menţine măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani nr.160/P/2015 din 3 noiembrie 2016, modificată prin Încheierea nr.8 din 16.11.2016 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr.3195/223/2016, asupra imobilului apartament cu trei camere şi suprafaţă utilă de 68,06 mp, situat în municipiul Drăgăşani, strada Regele Carol, judeţul Vâlcea. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală. Obligă inculpata COSTEA MARIA – LOREDANA la 800 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică” – se arată în minuta instanţei.

RECHIZITORIUL PROCURORILOR

Anul 2016 luna decembrie ziua 09

Procuror………… , din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani.

Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus, privind pe inculpata CML, cercetată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „abuz în serviciu asimilată unei fapte de corupţie”, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p., cu aplic. art.5 C.p.,

EXPUN URMĂTOARELE:

ÎN FAPT:

în data de 07.03.2014, inculpata CML, în calitate de director la Şcoala Gimnazială Lungeşti şi ordonator terţiar de credite, încălcând prevederile O.U.G. nr.34/2006 privind achiziţiile publice, a achiziţionat de la SC G SRL, prin sistemul achiziţie directă, cantitatea de 100 litri cloramină lichidă la un preţ mult mai marc decât preţul pieţei, prejudiciind astfel bugetul local cu suma de 19.999,34 lei şi realizând un folos patrimonial nejustificat pentru reprezentanţii SC G SRL.

Fapta a fost sesizată de conducerea Şcolii Gimnaziale Lungeşti, prin directorul DMM (care a succedat-o în funcţie pe inculpată), atât prin plângere scrisă adresată la data de 18.12.2014 conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, şi, la data de 26.01.2015, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cât şi prin e-mail, trimis la data de 17.12.2014, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La data de 23.07.2015 a mai fost înregistrată la Direcţia Naţională Anticorupţie şi o sesizare anonimă cu privire la fapta descrisă mai sus.

Toate aceste sesizări au fost direcţionate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, formând obiectul dosarului penal cu nr. unic X/P/2015.

Pe de altă parte, la data de 15.05.2015, inculpata CML a formulat plângere penală împotriva numitului MD, administrator la SC G SRL, pe care l-a acuzat că a indus-o în eroare cu privire la cantitatea de cloramină lichidă livrată de societate către şcoală, în sensul că MD a susţinut că a livrat cantitatea de 340 litri de cloramină lichidă, nu 100 litri (aşa cum rezultă din documentele înregistrate în evidenţa contabilă a şcolii) şi a solicitat în mod nejustificat plata sumei aferente întregii cantităţi. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani sub nr. unic Y/P/2015 pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înşelăciune”, prev. de art. 244 alin.l C.p. şi a fost reunită la cauza cu nr. unic X/P/2015.

Din materialul probatoriu administrat în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:

în vara şi toamna anului 2013, inculpata CML, care, în acea perioadă, ocupa funcţia de director al Şcolii Gimnaziale din com. Lungeşti, jud. Vâlcea, a aprovizionat şcoala cu cantitatea de 240 litri de produs dezinfectant (denumit cloramină lichidă) care urma să fie folosit în cursul anului şcolar 2013-2014 pentru curăţenie în clădirile administrate de Şcoala Gimnazială Lungeşti.

Inculpata a declarat că a fost nevoită să achiziţioneze cloramină întrucât aşa li se recomandase conducătorilor tuturor şcolilor din judeţ la ultima şedinţă de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, aspect care nu rezultă însă din probe.

Astfel, în vara anului 2013, fără a se fi stabilit data cu exactitate, la sediul Şcolii Gimnaziale Lungeşti s-a prezentat numitul MD, în calitate de administrator la SC G SRL (care a mai avut relaţii comerciale cu Primăria corn. Lungeşti) şi a oferit spre vânzare produsul „cloramină lichidă”, ambalat în recipiente (bidoane) din plastic, de culoare alb, cu capacitatea de 25 de litri fiecare.

Înţelegerea privind vânzarea-cumpărarea de cloramină lichidă s-a stabilit anterior între martorul MD şi inculpata CML. Inculpata, care nu se afla la sediul şcolii la momentul în care MD a adus marfa, a trimis-o pe martora L, pentru a prelua produsul. La data respectivă au fost livrate 5, 6 sau 7 bidoane de cloramină lichidă (nu s-a putut stabili cu precizie).

În cursul lunii septembrie 2013, în preajma începutului anului şcolar, prin aceeaşi modalitate au mai fost livrate 5 sau 6 bidoane de cloramină lichidă, de această dată fiind preluate de martora I, tot urmare indicaţiilor inculpatei CML. În total, a fost livrată cantitatea de 240 litri.

La nici una din cele două livrări nu s-au întocmit documente justificative, înţelegerea dintre părţi fiind aceea că preţul va fi plătit la începutul anului 2014, după ce se va aproba bugetul şi şcoala va dispune de fondurile necesare. Tot atunci urmau să fie întocmite şi documentele.

În luna martie 2014, după ce i s-a comunicat faptul că există posibilităţi financiare, martorul MD a facturat cantitatea de cloramină livrată. între timp, reanalizând necesităţile şcolii şi posibilităţile financiare ale unităţii de învăţământ, inculpata CML a luat decizia de a opri doar cantitatea de 100 litri din produsul livrat de SC G SRL, returnând restul de 140 de litri.

În urma acestei decizii au existat unele neînţelegeri între părţi, martorul MD emiţând iniţial o factură pentru întreaga cantitate (factura seria GGCV nr.055/13.02.2014, pentru suma de 52.972,80 lei), factură care nu a fost primită de cumpărător şi, implicit, nici înregistrată în evidenţa contabilă, după care a emis Factura seria GGC nr.059 din 07.03.2014, pentru cantitatea de 100 litri de „Cloramină lichidă – substanţă concentrată parfumată import”, pentru suma totală de 22.072 lei, cu TVA, adică 220,72 lei/litru.

La dosarul cauzei a fost depus şi un contract, denumii „Contract Vânzări- Cumpărări”, încheiat între Şcoala Gimnazială Lungeşti, în calitate de client şi SC G SRL, în calitate de prestator, pentru vânzarea cantităţii de 240 litri cloramină lichidă, contra sumei de 52.972,80 lei, sumă plătibilă în 30 de zile de la emiterea facturii. Pe contract nu sunt completate majoritatea rubricilor, inclusiv cea privind data încheierii. Pe prima pagină, în partea din stânga sus este menţionată, cu scris de mână, data de 07.02.2013, dată evident nereală, având în vedere că livrarea s-a efectuat în vara-toamna anului 2013, iar facturile au fost întocmite în februarie – martie 2014.

Pentru cantitatea de 100 litri de cloramină lichidă, la Şcoala Gimnazială Lungeşti a fost întocmită Nota de recepţie din data de 07.03.2014.

Plata facturii a fost făcută în mai multe tranşe, după cum urmează: o.p. nr.255/04.04.2014, în sumă de 4.000 lei; o.p. nr. 413/14.05.2014, în sumă de 5.000 lei; o.p. nr. 417/23.05.2014, în sumă de 3.000 lei; o.p. nr. 589/24.07.2014, în sumă de 1.500 lei şi o.p. nr. 769/09.10.2014, în sumă de 8.572 lei.

Între părţi au existat şi litigii de natură civilă, întrucât SC G SRL. a susţinut că a livrat atât cantitatea de 100 litri cloramină, cât şi pe cea de 240 de litri şi a solicitat plata contravalorii întregii cantităţi. Iniţial, Judecătoria Drăgăşani a admis cererea de ordonanţă de plată formulată de SC G SRL Mihăeşti în contradictoriu cu Şcoala Gimnazială Lungeşti, obligând şcoala să plătească suma de 52.972,80 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 240 litri cloramină (Sentinţa civilă nr.638/11.03.2015). Ulterior, tot Judecătoria Drăgăşani, în urma cererii în anulare formulată de Şcoala Gimnazială Lungeşti, a anulat ordonanţa de plată, motivând că, atunci când în procedura ordonanţei de plată debitorul contestă creanţa, legiuitorul a prevăzut două modalităţi de soluţionare a acesteia, în art. 1020 alin. 1 şi 2 C.pr.civ. (prima, dacă opoziţia debitorului este întemeiată şi, cea de-a doua, dacă apărările formulate de debitor presupun administrarea altor probe), în ambele situaţii soluţia fiind cea de respingere a cererii, iar singura opţiune a creditorului ar fi introducerea unei cereri de chemare în judecată potrivit dreptului comun (soluţie care a şi fost adoptată de SC G COM SRL, pe rolul Judecătoriei Drăgăşani existând înregistrat dosarul nr. 2602/223/2016, cu un prim termen de judecată la data de 18.01.2017).

Din actele de urmărire penală administrate în prezenta cauză penală a rezultat doar certitudinea că obiectul tranzacţiei dintre SC G SRL şi Şcoala Gimnazială Lungeşti a fost, în fapt, cantitatea de 100 litri cloramină lichidă, documentele de achiziţie şi recepţie fiind înregistrate în evidenţa contabilă a Şcolii Gimnaziale Lungeşti, iar contravaloarea celor 100 de litri de produs fiind achitată integral cu ordine de plată. Este adevărat că, în contractul încheiat între părţi în forma descrisă anterior s-a prevăzut că va fi livrată o cantitate de 240 litri de cloramină lichidă, a cărei contravaloare va fi achitată în termen de 30 de zile de la livrare. Aşa cum s-a arătat mai sus, înţelegerea scrisă a fost diferită de înţelegerea verbală dintre părţi, având în vedere că livrarea a fost făcută în vara – toamna anului 2013, că s-a livrat o anumită cantitate de cloramină, că o parte a fost restituită vânzătorului, iar contractul a fost întocmit în primăvara anului 2014. Aşadar, se poate aprecia că părţile nu şi-au respectat obligaţiile contractuale, aspect care ar putea tace numai obiectul unui litigiu civil, şi nu penal, neexistând elemente de inducere în eroare, ci numai neînţelegeri între părţile contractante referitor la livrarea mărfii şi plata preţului.

Relevanţă penală are însă modalitatea prin care Şcoala Gimnazială Lungeşti, prin directorul CML, a înţeles să achiziţioneze produsele pentru curăţenie.

Astfel, din fişa postului directorului de unitate de învăţământ preuniversitar rezultă că persoana care ocupă această funcţie, având calitatea de ordonator terţiar de credite, este obligată să identifice, să procure şi să repartizeze fondurile bugetare şi extrabugetare, conform priorităţilor, să avizeze documentele financiar – contabile întocmite de administratorul financiar, investit de manager cu putere de C.F.P. şi să răspundă în faţa ordonatorului principal de credite în ceea ce priveşte angajamentul financiar.

Aşa cum reiese şi din prevederile art.21 alin.4 din legea nr.500/2002 privind finanţele publice, ordonatorii terţiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate şi utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

Art. 101 alin.2 din Legea nr. 1/2011 (Legea educaţiei naţionale) stipulează că statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul primar, gimnazial, profesional şi liceal de stat. Finanţarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preşcolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale (Hotărârea nr.72/2013 în cazul de faţă).

De asemenea, art. 104 alin.2 din acelaşi act normativ prevede că finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcţie de care se calculează costul standard per elev/preşcolar:

  1. cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora;
  2. cheltuieli cu pregătirea profesională;
  3. cheltuieli cu evaluarea periodică a elevilor;
  4. cheltuieli cu bunuri şi servicii.

Totodată, conform art. 106 din aceeaşi lege, finanţarea de bază şi finanţarea complementară se realizează pe baza contractului de management administrativ – financiar încheiat între directorul unităţii de învăţământ preuniversitar şi primarul localităţii/primarul de sector în a cărei/cărui raza teritorială se află unitatea de învăţământ.

Mai mult, conform O.U.G. nr.34/2006, privind achiziţiile publice (abrogată în prezent de Legea nr.98/2016 şi preluată în cea mai mare parte de acest nou act normativ), scopurile ordonanţei de urgenţă îl constituiau promovarea concurenţei între operatorii economici; garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea operatorilor economici; asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică şi asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autorităţile contractante (art.2 alin. 1 lit. a-d). Totodată, unul din principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică este acela al eficienţei utilizării fondurilor (art.2 alin.2 lit. t).

Pentru a atinge aceste scopuri şi a respecta principiile enunţate, este necesară aplicarea procedurilor de achiziţie publică prevăzute de lege, în cazul de faţă achiziţia directă, întrucât valoarea achiziţiei nu depăşea plafonul de 15.000 de euro prevăzut de art. 19 din ordonanţă.

Deşi procedura de achiziţie directă nu este dezvoltată în cuprinsul O.U.G. nr.34/2006 şi al normelor metodologice de aplicare, fiecare autoritate are datoria de a emite şi respecta propriile reguli prin care trebuie să asigure, cu precădere, unul din principiile de bază prev. de art. 2 din OUG nr.34: utilizarea eficientă a fondurilor publice.

Ţinând cont de cutuma achiziţiilor, o procedura proprie ar trebui să conţină, în principal, etape precum modalitatea de estimare a contractului, de selectare a operatorilor economici, de evaluare a ofertelor şi de atribuire a contractului.

Aşa cum se va demonstra mai jos, inculpata C L M a cheltuit în mod nejustificat o sumă exagerat de mare din bugetul local pentru cumpărarea de produse pentru curăţenie şi nici nu a întocmit vreo documentaţie referitoare la achiziţie. Un simplu click pe internet era suficient pentru a observa că preţul practicat de SC G SRL era unul foarte mare, raportat la preţul pieţei pentru cloramină. Prin modalitatea în care a procedat, inculpata a irosit banii publici, de care şcoala se putea folosi pentru alte nevoi, a exclus orice concurenţă la efectuarea unei achiziţii pe bani publici şi a realizat un folos patrimonial nejustificat pentru reprezentanţii SC G SRL.

Este cert că Şcoala Generală Lungeşti s-a aprovizionat cu cel puţin 100 litri de cloramină lichidă.

Martorele I şi L, îngrijitoare la şcoală, au declarat că, în vara, respectiv toamna anului 2013, la indicaţia inculpatei CML, au preluat de la reprezentantul SC G SRL Mihăeşti, mai multe bidoane de circa 20-25 litri capacitate, cu produs dezinfectant, pe care le-au depozitat în magazia şcolii. Cele două martore au mai declarat că, după un timp, tot din dispoziţia directorului şcolii, au scos din incintă o parte din acele bidoane, care au fost restituite furnizorului. Din cauza timpului scurs între livrare şi data luării declaraţiilor, precum şi din cauza modului în care martorele au perceput situaţia de fapt, nu s-a putut stabili exact câte bidoane cu produs dezinfectat au rămas efectiv în şcoală. Cele două martore au apreciat că şcoala a oprit un nr. de 5 (cinci) bidoane cu cloramină lichidă. Şi martora G M A, contabila şcolii, a confirmat că produsul cloramină lichidă a fost adus cu mult înainte de a se întocmi documentaţia de achiziţie şi recepţie şi a declarat că, atunci când i-a fost înmânată de către inculpata CML factura pentru a o înregistra în contabilitate, a verificat personal existenţa produsului, constatând că în magazie se aflau „circa 5-6 bidoane de cloramină”. Coroborând declaraţiile lor cu documentele de achiziţie şi recepţie întocmite (factură şi notă de recepţie), se poate concluziona că Şcoala Gimnazială Lungeşti a recepţionat efectiv cantitatea de 100 litri cloramină lichidă, a cărei contravaloare a şi achitat-o integral.

Deşi martorul MD a susţinut că a livrat cantitatea de 240 litri cloramină, declaraţia sa nu este susţinută de celelalte probe din dosar.

De asemenea, existenţa produsului pentru curăţenie este confirmată şi de procesele verbale întocmite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani la sediul Şcolii Gimnaziale Lungeşti în zilele de 21 şi 22.06.2016 şi planşele fotografice întocmite cu respectivele ocazii. Din conţinutul acestor două procese verbale rezultă că la Şcoala Gimnazială Lungeşti au fost identificate două dintre recipientele în care se livrase cloramina lichidă. Unul era gol, iar celălalt mai conţinea încă un lichid vâscos, de culoare verde, parfumat, despre care reprezentanţii şcolii au afirmat că este cel cumpărat de la SC G SRL, singurul care a mai rămas pe stoc. Pe recipientul gol a fost identificată şi o etichetă, care confirma denumirea produsului, „CLORAMINA Lichid” şi pe care erau inscripţionate detalii referitoare la compoziţia produsului, la modul de utilizare, la cantitate, la termenul de garanţie. Pe etichetă nu a fost însă identificată denumirea producătorului sau distribuitorului. Nici reprezentatul SC G SRL nu a reuşit să ofere vreo informaţie capabilă să conducă la identificarea producătorului sau furnizorului. De altfel, în urma unui control A.N.A.F. efectuat la SC G SRL (la dosar este ataşat Raportul de inspecţie fiscală nr. F-VL 484 din 27.11.2015) s-a stabilit că în evidenţa contabilă a societăţii au fost înregistrate achiziţii fictive de bunuri (inclusiv în cazul cloraminei lichide), fiind sesizate organele de urmărire penală.

Din corespondenţa purtată cu diferite societăţi de profil (adresa nr. 1227/21.06.2016 a SC ROSARTORIA IMPEX SRL, adresa fără număr, din data de 16.08.2016 a SC MAVICONAS SRL Rm. Vâlcea, adresa nr. 107581/24.06.2015 a SC OLTCH1M S.A. Rm. Vâlcea) şi din informaţiile obţinute de pe internet (procesul verbal de verificare din data de 08.08.2016) a rezultat că produsul „cloramină lichidă” nu a fost comercializat şi nici măcar produs vreodată, singurul produs de acest gen de pe piaţa din România fiind „Cloramina-T”, care se găseşte în stare fizică de agregare solidă şi se foloseşte după ce este dizolvată în apă. Totodată, din aceste documente se poate observa că preţul practicat de SC G SRL (şi acceptat de reprezentanţii Şcolii Gimnaziale Lungeşti) pentru cloramina lichidă (care este, practic, un produs obţinut prin dizolvarea cloraminei solide) este foarte mare în comparaţie cu preţul Cloraminei-T (220,72 lei pentru un litru din cloramina comercializată de SC G SRL şi între 27 şi 45 lei pentru un kg de cloramină solidă, în funcţie de calitate şi mod de desfacere).

Diferenţa enormă dintre preţul real al cloraminei şi preţul acceptat şi plătit de Şcoala Gimnazială Lungeşti este evidenţiată în procesul verbal încheiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani la data de 02.11.2016, când, după ce a fost analizat preţul pieţei, procedeul tehnic prin care se putea obţine cloramina lichidă şi cantităţile necesare de cloramină pulbere necesare pentru a obţine 100 de litri de cloramină lichidă, s-a concluzionat că Şcoala Gimnazială Lungeşti a achitat suma de 20.072 lei pentru un produs pe care îl putea obţine pentru suma de 72,66 lei, astfel că prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei de către inculpata CML este de 19.999,34 lei (20.072 lei – 72,66 lei). Această sumă de bani a intrat în mod nejustificat în contul SC G SRL.

Fiind audiată în calitate de suspect (întrucât în calitate de inculpat a refuzat să mai facă alte declaraţii), numita CML a precizat că se consideră vinovată că nu a respectat procedura de achiziţie publică, în sensul că nu a mai solicitat şi alte oferte de la alte societăţi comerciale, motivându-şi acţiunile prin faptul că, până la data respectivă, nu mai încheiase nici un contract de acest gen.

ÎN DREPT:

Fapta inculpatei CML, care, în data de 07.03.2014, în calitate de director la Şcoala Gimnazială Lungeşti şi ordonator terţiar de credite, încălcând prevederile O.U.G. nr.34/2006 privind achiziţiile publice (art.2 alin. 1 lit.a-d, art.2 alin.2 lit. f, art. 19), a achiziţionat prin sistemul achiziţie directă cantitatea de 100 litri cloramină lichidă la un preţ mult mai mare decât preţul pieţei, prejudiciind astfel bugetul local cu suma de 19.999,34 lei şi, implicit, realizând un folos patrimonial nejustificat pentru reprezentanţii SC G SRL Mihăeşti realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de „abuz în serviciu asimilată unei fapte de corupţie”, prev. de art. 13din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin. 1 C.p., cu aplic. art.5 C.p..

Este întrunită astfel condiţia ca îndeplinirea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu să constea în încălcarea unei dispoziţii prevăzute de o lege adoptată de Parlamentul României sau de o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvernul României, aşa cum a statuat Curtea Constituţională a României prin decizia nr.405/15.06.2016.

Există şi urmarea infracţiunii, respectiv paguba cauzală unei persoane juridice, pentru că este dovedit în mod indubitabil că, prin acţiunile sale, inculpata a cauzat o pagubă bugetului unităţii pe care o conducea.

Totodată, deşi nu s-a putut stabili din probele administrate că a existat în mod expres o înţelegere între inculpata CML şi martorul MD, în sensul că achiziţia produsului dezinfectat a fost făcută chiar în scopul îmbogăţirii nejustificate a SC G SRL, coroborând toate probele obţinute, este evident că, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, inculpata a acceptat producerea lui, săvârşind fapta cu intenţie indirectă, astfel că este întrunită şi condiţia privind existenţa infracţiunii de corupţie prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000.

Referitor la plângerea formulată de CML împotriva lui MD, pentru care, la data de 22.05.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înşelăciune”, prev. de art.244 alin.l C.p., având în vedere analiza efectuată anterior în prezentul rechizitoriu, se va dispune clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p. (fapta nu este prevăzută de legea penală) pe considerentul că nu există elemente de inducere în eroare care să confere faptei caracter penal, litigiul fiind unul de natură civilă, respectiv neexecutarea obligaţiilor contractuale.

LATURA CIVILĂ

Aşa cum s-a arătat mai sus, prin faptele inculpatei CML a fost cauzat bugetului Şcolii Gimnaziale Lungeşti un prejudiciu în cuantum de 19.999,34 lei, sumă ce reprezintă diferenţa dintre preţul practicat pe piaţa din România la produsul Cloramină şi preţul acceptat şi plătit de inculpată către SC G SRL Mihăeşti.

Surprinzător, după ce Şcoala Gimnazială Lungeşti a iniţiat demararea cercetărilor şi a susţinut cauza pe parcursul urmăririi penale, aceeaşi instituţie, cu Adresa nr. 1787 din 04.11.2016, a comunicat Parchetului de pe lângă judecătoria Drăgăşani că nu se constituie parte civilă în cauză. Decizia a fost luată de Consiliul de Administraţie al şcolii, întrunit la data de 04.11.2016, din care a făcut parte şi primarul com. Lungeşti, C T, care este, în acelaşi timp, soţul inculpatei CML.

Urmare acestei decizii, organele de urmărire penală au solicitat exprimarea unei poziţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea.

Cu adresa nr. 6140/24.11.2016, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a comunicat că, analizând dispoziţiile legale în materie, apreciază că Şcoala Gimnazială Lungeşti trebuia să se constituie parte civilă în cauză.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a redirecţionat solicitarea către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, care, cu adresa nr. 47.086/2016 a comunicat că înţelege să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma stabilită de organele judiciare ca prejudiciu produs prin faptele inculpatei.

MĂSURI ASIGURĂTORII DISPUSE ÎN CAUZĂ

în vederea reparării pagubei cauzate prin săvârşirea infracţiunii, prin Ordonanţa din data de 03.11.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri, până la concurenţa sumei de 19.999,34 lei:

  • sumele de bani existente în conturile deţinute de inculpata CML, după cum urmează:

– la Banca Comercială Română S.A.: cont IBAN R079RNCB0264004354400003;

– la Banca Transilvania S.A.: cont IBAN RO65BTRLRONMFRT053201701 şi R068BTRL03901201532017XX.

– terenul în suprafaţă de 1.680 mp, situat în mun. Drăgăşani, str. Regele Ferdinand, nr.91, jud. Vâlcea, ce aparţine inculpatei CM

– apartamentul cu trei camere şi suprafaţă utilă de 68,09 mp, situat în mun. Drăgăşani, str…., bl., sc…, et…, ap.., jud. Vâlcea, aparţinând, în coproprietate, inculpatei CML şi soţului acesteia, C T.

Măsura a fost adusă la îndeplinire de organele de poliţie, conform proceselor verbale încheiate la data de 09.11.2016.

Inculpata a contestat măsura asiguratorie, iar prin încheierea nr. 8 din 16.11.2016, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr. 3195/223/2016, a fost admisă în parte contestaţia, fiind menţinută măsura asiguratorie doar în ceea ce priveşte apartamentul.

Conform corespondenţei purtate cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea, sechestrul asigurător a fost înscris în cartea funciară.

DATE REFERITOARE LA URMĂRIREA PENALĂ

Prin ordonanţa din data de 18.02.2015, organele de poliţie au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de „abuz în serviciu”, prev. de art. 297 alin.l C.p., cu aplic. art.5 C.p. în cauza cu nr. 106/P/2015, faptă constând în aceea că la Şcoala Gimnazială Lungeşti a fost încheiat un contract privind achiziţia de cloramină, tară a fi respectate dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice, respectiv O.U.G. nr.34/2006 (în prezent abrogată prin Legea nr.98/2016) şi la un preţ mult mai mare decât preţul pieţei.

Prin ordonanţa din data de 17.03.2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de CML, reţinând în sarcina acesteia că, în cursul anului 2013, în calitate de director al Şcolii Gimnaziale Lungeşti, a încheiat cu SC G SRL, jud. Vâlcea un contract de achiziţii în baza căruia şcoala a cumpărat de la această societate cantitatea de 240 litri cloramină la un preţ de 20 de ori mai mare decât preţul pieţei.

La data de 29.04.2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, apreciind că, prin achiziţionarea produsului la un preţ de peste 20 de ori mai mare decât preţul pieţei s-a urmărit şi realizat un folos necuvenit cel puţin pentru reprezentanţii SC G SRL, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de „abuz în serviciu asimilată unei fapte de corupţie”, prev. de art. 13 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p., cu aplic. ari.5 C.p., cauza fiind trecută astfel de la I.P.J. Vâlcea – S.I.C.E. la procurorul desemnat cu efectuarea urmăririi penale proprii.

La data de 22.05.2015, organele de poliţie au dispus începerea urmăririi penale în cauza cu nr. 61 l/P/2015 pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”, prev. de art.244 alin.l C.p., referitor la fapta sesizată de CML ca fiind săvârşită de MD.

La data de 30.06.2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani a dispus reunirea cauzei nr.61 l/P/2015 la cauza cu nr. 106/P/20215.

Prin ordonanţa din data de 08.08.2016 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de CML pentru săvârşirea infracţiunii de „abuz în serviciu asimilată unei fapte de corupţie”, prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin. 1 C.p., cu aplic. art.5 C.p..

Inculpatei CML i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 108 şi art. 83 C.p.p., întocmindu-se procesele verbale din data de 26.03.2015 şi 17.08.2016.

în cursul urmăririi penale, inculpata a beneficiat de asistenţă juridică prin avocat ales GM, din cadrul Baroului Vâlcea.

Constatând că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi că există probele necesare şi legal administrate, precum şi că fapta de abuz în serviciu asimilată unei fapte de corupţie există, a fost săvârşită de inculpata CML cu vinovăţie şi că aceasta răspunde penal,

  1. In temeiul 327 lit. a din C. proc. pen., respectiv
  1. In temeiul 327 alin. 1 lit. b C.p.p. rap. la art. 16 alin.l lit. b C.p.p.,

DISPUN:

  1. Trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei CML, CNP , fiica lui ……..  şi ………… , născută la data de ……………  în mun. Drăgăşani, jud. Vâlcea, cetăţean român, studii superioare, căsătorită, de ocupaţie profesor, domiciliată în mun. Drăgăşani, str…………… , nr…., bl. …, sc…. ap………….. , jud. Vâlcea, posesoare a C.I. seria VX nr………….. , fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „ abuz in serviciu asimilată unei fapte de corupţie”, prev. de art 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p., cu aplic. art.5 C.p.;

 

Leave a Response