Razie a Poliției privind combaterea taximetriei „la negru”

duminică, 28 iunie 2020

La data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au organizat și desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității desfășurării transportului de persoane în regim taxi și eliminarea piraterie în domeniu și pentru respectarea prevederilor Legii 38/2003 privind efectuarea de activități de transport persoane contra cost în regim taxi. Polițiștii au oprit pentru control 123 de autovehicule, iar din cauza neregulilor descoperite, polițiștii au fost nevoiți să aplice 43 de sancțiuni contravenționale, 14 din acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind efectuarea de activități de transport persoane contra cost în regim taxi, sancțiuni cu o valoare de peste 9.000 lei. De asemenea, au fost legitimate 134 de persoane și au fost reținute 9 permise de conducere, dintre care 3 pentru alcool.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe