Dimitrie Gh. Simulescu a fost membru al Partidului Național Liberal și prefect al județului Vâlcea în patru rânduri: 1871, 1876, 1877 – 1881, 1882 – 1888. A fost succedat de conservatorul Constantin N. Herescu (1888 – 1891). PNL s-a aflat la guvernare între 1876 și 1888 dar anii 1886-1888 au marcat sfârşitul guvernării liberale sub conducerea lui I.C. Brătianu după care a urmat lunga guvernare conservatoare (1888–1895).
În luna Iunie 1888, la 3 luni după destituirea din funcție, ziarele scriau: ”Fostul prefect Simulescu este inculpat, prin rechizitoriul procurorului colectivist, pentru sustragere de dosare. Lipsesc din Prefectură dosare de peste 500 mii de lei, relativ la reparări de mănăstiri, penitenciare și băile Govora și Călimănești. Banii pentru aceste lucrări fuseseră remiși în cea mai mare parte de Stat în mâinile lui Simulescu. Arhivarul declară că dosarele au fost luate de Simulescu. ” (Epoca, 23 iunie 1888)
Tot ziarul ”Epoca” anunța în 19 iulie 1888 faptul că ”s-a declanșat o anchetă administrativă condusă de activul și inteligentul dl prefect Herăscu relativ la hoțiile lui Simulescu cu băile de la Govora” iar în 28 iulie 1888 că ”în Vâlcea se va face o anchetă fostului prefect Simulescu și e pe cale de a descoperi niște mari jafuri făcute de sus citatul prefect cu afacerea băilor de la Govora”.
”Modul cum venerabilul Simulescu știa să își facă afacerile și să-și pricopsească pe toate rudele sale este și acesta care-l punem în vedere lectorilor noștri cât și Dlui Ministru al Domeniilor. Anul acesta în luna Februarie, domnul prefect de atunci, stimabilul nostru Simulescu, văzând că este de făcut un mare geșeft cu Govora unde dl. Brătianu esprimase dorința ca statul să cumpere puțurile ce se aflau pe pământul locuitorilor, pentru a putea zidi un stabiliment de băi; chemă pe Teodoru, perceptorul circumscripției Păușești-Otăseu (nn. funcționar care strânge taxe) și îl obligă ca cu orice chip și să întrebuințeze orice mijloc spre a îndupleca pe nevasta sa Ioana care refuza mereu să vânză cei 100 stânjini pătrați (nn. unitate de măsură care a variat între 1,96 m la 2,23 m) din Govora pe care se află puțul iodat, nepotului său Ștefan Filipoiu din Drăgășani. Înțelege oricine că Simulescu voia a cumpăra acest loc pe nimic prin nepotul său și în urmă să ia cine știe ce sumă de bani de la Stat, după cum vom dovedi mai la vale. Perceptorul Teodoru se și puse pe lucru, și după de administră nevestei sale toate mijloacele ordonate de Simulescu, Ioana se înduplecă și după două săptămâni merge la tribunalul Vâlcea unde trece acel loc de 100 stânjini pătrați d-lui Ștefan Filipoiu pentru suma de 600 lei. După aceasta guvernul cade (nn. La 20 martie 1888 a fost demis ultimul guvern liberal condus de I. C. Brătianu), desperarea ar fi trebuit să fie și în planurile combinațiunilor Simulescu-Filipoiu. Trecând însă zăpăciala momentului, Ștefan Filipoiu face o ofertă ministerului în luna lui Mai 1888, dacă nu greșim, acestă petiție se află la minister, prin care propune Statului a-i ceda acei 100 de stânjini de la Govora cumpărați cu 600 lei în schimbul conacului moșiei din Drăgășani care zidire colosală, cu pivniți minunate și care oricând face 30.000 lei! Nu așa că este strălucită afacere? Punem toate acestea în vederea D-lui Ministru al Domeniilor și-l rugăm a nu fi tras pe sfoară.” (Articolul ”Un matrapaslâc al d-lui Simulescu”, ziarul ”Epoca”, 18 august 1888)
În anul următor va fi declanșat un proces.
”A. Constantinescu este avocatul delegat de d. ministru Lahovary pentru a susține statul în procesul ce s-a intentat fostului prefect Simulescu pentru terenurile de la Govora.” (Lupta, 26 ianuarie 1889)
”La 21 februarie tribunalul R. Vâlcea va judeca cererea făcută de o companie străină ministerului domeniilor pentru revendicarea unei părți a moșiei și surselor de apă de la Govora care pretinde de a le fi avut concedate de la niște moșneni. Ministerul va fi reprezentat pe lângă avocatul său din Vâlcea. D. Epure și de d. Constantinescu din Capitală.” (Lupta, 29 ianuarie 1889)
Chiar si poetul national si gazetarul Mihai Eminescu a scris despre faptele de coruptie ale prefectului liberal: Mănăstirea Cozia, transformată la vremea respectivă în puşcărie: „Un monument istoric aproape egal în vechime cu ţara – ce-a devenit? Puşcărie! Turcii şi austriecii au ocupat ţările, dar puşcărie, tocmai din această mănăstire, n-au făcut”, scria Eminescu în ziarul „Timpul” la 12 septembrie 1882.
Ulterior, a revenit asupra subiectului, la 23 decembrie, înfierându-l: „au murit pentru totdeauna Mircea - Bătrânul şi Ştefan cel Mare; au murit atât de mult în inima tuturor, încât un Simulescu poate preface în puşcărie mormântul celui dintâi, cum ar preface şi pe-al celui de al doilea”.
În sfârşit, într-un al treilea articol, din 30 martie 1883, poetul amintea: „Începând cu Cozia, locul de repaus al celui mai mare domn al Ţării Româneşti, prefăcut în puşcărie pentru a crea o sinecură unei rude a Simulescului”
Sursa texte: Periodice de epocă din intervalul 1887 – 1889, disponibile pe Biblioteca Digitală a Bucureștiului, http://www.digibuc.ro, adevarul.ro
Web Design by DowMedia
