Inspectorii ANPC au dispus oprirea temporară a activității Târgului Râureni, în urma neregulilor constatate

duminică, 21 iunie 2020

 

Luna trecută, inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea, sub coordonarea Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, au verificat modul în care comercianții îndeplinesc prevederile Ordonanțelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus Covid-19, precum și felul în care respectă drepturile consumatorilor, în piețele din județ.

Au fost găsite mai multe nereguli care contravin atât legislației în vigoare, proprie domeniului, cât și prevederilor Ordonanțelor militare adoptate, motiv pentru care, reprezentanții ANPC au dispus măsura opririi temporare a activității, până la remedierea deficiențelor a Târgului Râureni, din Râmnicu Vâlcea, operatorului economic care o are în administrare fiindu-i aplicată și o amendă contravențională în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020 (nu au fost implementate măsurile de distanțare socială, culoarele dintre tarabe neavând lățimea prevăzută de aceasta,nu au fost asigurate marcajele de ghidaj necesare distanțării sociale, precum și substanțe dezinfectante, în incinta pieței, pentru consumatori și comercianți).

De asemenea, în urma verificărilor agenților economici care comercializau diverse produse alimentare, în piață, 2 dintre aceștia au fot sancționați cu amenzi contravenționale în valoare de 9.000 lei, pentru nerespectarea condițiilor de depozitare impuse de producător pentru produsele alimentare, dispunându-se, totodată și măsura complemetară de oprire definitivă de la comercializare a produselor neconforme.

ANPC va continua campania de verificări și în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea și viața consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum și că drepturile consumatorilor sunt respectate cu strictețe, acestea reprezentând prioritatea activității instituției.

Nicu Trandafir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe