Eugen Neata, deputat PSD: Și prim-ministrul s-a născut pe autostradă

vineri, 19 iunie 2020

Aflăm de la șeful Guvernului că s-a născut la Brașov și că acest lucru este suficient pentru a lansa prioritatea numărul unu a autostrăzilor din România: bucata Comarnic-Brașov. Această afirmație făcută astăzi nu este o treabă serioasă. De prea multe ori capii de la guvernare au planificat treburile țării după tot felul de legături personale. Locul de naștere a șefilor devine astfel un fel de obiectiv strategic național. Acest obicei arată că, de fapt, nu există niciun obiectiv serios și nici un plan de acțiune și, desigur, nicio analiză de fundamentare obiectivă a deciziilor de investiții guvernamentale. Se pare că n-au ajuns încă la acest guvern proiectele de integrare a României în infrastructura europeană. Acelea care ne cer să ne legăm o dată pentru totdeauna de marile culoare europene de transport, să le finalizăm la această margine de uniune și să producem o perspectivă a căilor de transport dincolo de granița Uniunii Europene. Pentru guvernul Orban, strategia de dezvoltare a infrastructurii naționale are ca destinație prioritară locul de naștere al șefului cel mare.
În urmă cu câteva zile ni s-a arătat că până și clădirea Guvernului se poate transforma într-un fel de bodegă unde se aniversează data nașterii aceluiași om. Sună tare ciudat tot acest zgomot din jurul nașterii domnului Ludovic Orban, cel care n-a produs încă nimic important pentru a merita un loc în calendarul sărbătorilor naționale. Populația așteaptă un proiect clar de traversare a crizei economice în care ne-a condus criza coronavirusului. Planul este ceva cu început, dezvoltare și încheiere. Altfel zis, are obiective clare de realizat, cum ar fi autostrăzi noi, bucăți și cioturi de autostrăzi. Comarnic-Brașov este o astfel de bucată, dar nu este cu nimic mai importantă decât ciotul Lugoj-Deva sau decât autostrăzile Pitești-Sibiu sau Ardeal-Moldova, ca s-o numim așa.
Mă gândesc că, după logica prim-ministrului Ludovic Orban, o șansă în plus ar putea avea și Pitești-Sibiu, pentru că e drumul care duce spre locul de naștere a președintelui Iohannis. Greu de găsit cine s-a născut la capetele marii povești dintre Ardeal și Moldova, dar cred că se poate lua în calcul locul de baștină al președintelui Gheorghe Flutur de la Suceava, alt liberal care s-a născut acolo unde a ctitorit cu cincizeci de milioane de euro cel mai infectat spital din România. Așa se întâmplă când nu construiești spitale și autostrăzi, ci vrei să impresionezi câteva rude și prieteni personali.

Eugen Neata, deputat PSD de Valcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe