DIICOT: Bani falși plasați în Râmnicu Vâlcea

vineri, 12 iunie 2020

“În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2019, pe raza județului Hunedoara s-a constituit şi a acţionat în mod coordonat un grup infracţional organizat specializat în plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 euro, prin iniţierea de relaţii comerciale, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în special prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care postează anunţuri pe site-uri de profil.
Cercetările efectuate au evidenţiat faptul că membrii grupului infracțional organizat erau din municipiul Petroșani, însă aceștia au acționat în alte zone decât cea de domiciliu, respectiv în orașe unde puterea de cumpărare este superioară celei din Valea Jiului și unde recunoașterea lor de către persoanele vătămate să fie îngreunată. Astfel, în cursul anilor 2019-2020, membrii grupului infracţional au derulat multiple tranzacţii frauduloase,  prin plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 Euro, prin inducerea în eroare a unor vânzători de bună-credinţă de pe raza localităților Timișoara, Arad, Oradea, Marghita, Oțelu Roșu, Caransebeş, Deva,  Hunedoara, Alba Iulia, Cluj Napoca, Hațeg, Sibiu, Sebeş, Râmnicu Vâlcea şi Călăraşi.
Activitatea infracțională a grupării era organizată pe două paliere, în sistem piramidal, sub coordonarea liderului care avea rolul procurării şi aprovizionării grupării cu bancnote contrafăcute, prin prisma conexiunilor avute cu o grupare de falsificatori din Italia.
Pe palierul de execuție îşi desfăşurau activitatea 3 persoane cu rolul de a iniţia contacte cu diferite persoane de pe platforme de achiziții on-line, cu anunţuri de vânzare a diferitor bunuri electronice, în special telefoane mobile, şi de a plasa astfel pe piaţă bancnotele falsificate.
La gruparea infracțională organizată au aderat treptat și alți membri care au primit valută contrafăcută de la membrii grupării şi au procedat la plasarea acesteia pe piață în aceeași modalitate” – se mentioneaza în comunicatul DIICOT.

Foto: Gazeta Valceana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe