Situatie coronavirus Valcea: Luni a fost ziua cu cele mai putine amenzi pentru nerespectarea dispozițiilor ordonanțelor militare

marți, 5 mai 2020

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

INFORMARE DE PRESĂ

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, la data de 5 mai 2020, pe teritoriul județului se aflau 135 de persoane în izolare și monitorizare medicală la domiciliu și 222 de persoane în carantină instituționalizată. Atât persoanele aflate în centrele de carantină cât și cele aflate în izolare la domiciliu nu prezintă, în prezent, simptome respiratorii asemănătoare infecției cu COVID – 19.

Totodată, numărul persoanelor diagnosticate cu COVID -19 în Vâlcea, de la începutul pandemiei și până astăzi, era de 22 persoane. Dintre persoanele confirmate cu noul coronavirus, 11 au fost declarate vindecate și externate și două au decedat.

Ultimele trei cazuri de persoane infectate declarate vindecate au fost externate în cursul zilei de ieri, în urma a două teste negative, și nu mai prezintă pericol pentru cei din jur.

În prezent în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean se află internate nouă persoane. Dintre acestea, trei sunt asimptomatice, patru prezintă forme ușoare ale bolii și două au forme medii de boală.

Structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Vâlcea au continuat în ultimele 24 de ore acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse de starea de urgență instituită pe teritoriul României pentru prevenirea și combaterea infecției cu noul coronavirus, în urma acestor acțiuni fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale cu o valoare de peste 53.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, 23 au fost amenzi pentru nerespectarea dispozițiilor ordonanțelor militare privind izolarea la domiciliu și restricțiile de circulații și 28 alte contravenții în contextul stării de urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe