Guvernul care nu crede în propriul popor

sâmbătă, 2 mai 2020

Ca să dea el bine prin Europa, guvernul liberal al României ne prezintă omenirii ca pe cei mai indisciplinați cetățeni europeni.
Amenda maximă pentru încălcări ale regulilor anti-virus este în România. De 6 ori mai mare decât salariul mediu net.
Italienii sunt, după tabelul anexat, de două ori și jumătate mai buni cetățeni decât noi, francezii de patru ori, spaniolii de douăzeci de ori, grecii și germanii de treizeci de ori și britanicii de aproape două sute de ori.
Dacă mai țineți minte, în trecutul apropiat ne temeam că suntem tratați în Europa ca o țară de mâna a doua. Guvernul liberal al României ne arată el însuși Europei ca pe un popor de mâna a două sute douăzeci și doua prin amenzile pe care le-a pus pe bieții oameni.
Mâine-poimâine îi vom auzi pe guvernanți că se felicită unii pe alții pentru succesul pe sector la evitarea virusului prin aceste amenzi. Ei știu foarte puține adevăruri despre români. Despre faptul că românii au valori importante și că printre valorile lor se numără și respectul uneori exagerat pentru autoritatea statului, dar și teama naturală de moarte. Știm foarte bine cine păzește bostănăria pe aici, pe la noi, nu amenzile puse de de domnii Iohannis, Orban și Vela pe buzunarele goale de atâta bună guvernare liberală. Nivelul acestor amenzi mai arată că, prin comparație cu toate celelalte guverne, guvernul român pleacă de la ideea că cetățeanul din propria țară este mai degrabă indisciplinat decăt disciplinat și mai degrabă vinovat decât nevinovat. Tocmai ca să-și justifice acest punct de pornire ne sunt difuzate la televiziunile de partid incidentele provocate în câteva cartiere rău famate din România.
Se poate scrie o enciclopedia cu situațiile hazlii în care au fost amendați bieții oameni. De la ieșitul în papuci la biserica de peste drum, la alergatul porcului fugit din curte, fără declarația de ieșire din casă. Cea mai simpatică este situația unui realizator de televiziune, care era dus acasă cu mașina de serviciu, după ora permisă. Fiind în mașina firmei la momentul opririi pe stradă, juridic a fost amendat în timp ce era încă la seviciu! Nimeni nu știe cum se va sfârși această amenințare medicală, dar merită se ne amintim că ea a început cu ridicarea la cer a amenzilor, produsă de primul guvern al României care nu are nicio încredere în propriul popor.

Eugen Neata, deputat PSD de Valcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe