CET Govora a realizat anul trecut venituri totale de 427,88 milioane de lei

luni, 18 mai 2020

 

Conform raportului administratorului judiciar al CET Govora, societatea a realizat anul trecut venituri de 427,88 milioane de lei, cheltuieli totale de 518,3 milioane de lei și pierderi de 90,45 milioane de lei. În luna decembrie 2019, veniturile CET Govora din activitatea de bază s-au redus cu 18,39 milioane de lei, de la 44,15 milioane de lei în decembrie 2018, la 25,76 milioane de lei în decembrie 2019, în condițiile în care începând cu data de 18.09.2019 s-a oprit livrarea de abur industrial către SC Ciech Soda România SA. Analizând producția efectiv realizată în perioada lunii decembrie, rezultă o reducere a producției livrate la energia termică sub formă de abur industrial, cu 118.975 Gcal, față de luna decembrie 2018. Ponderea energiei termice sub formă de abur industrial în totalul veniturilor din activitatea de bază a CET Govora în luna decembrie 2019 a scăzut la 28,7%, comparativ cu ponderea înregistrată în decembrie 2018, respectiv 38,5%.

Creșterea veniturilor din livrarea aburului industrial către Chimcomplex, cu 2,1 milioane de lei, în condițiile reducerii producției livrate cu 10.060 Gcal, a fost determinată de majorarea prețului de facturare pentru aburul industrial livrat catre Chimcomplex începând cu data de 18 septembrie 2019 la 177,5 lei/Gcal, preț care nu conține cheltuielile legate de certificatele CO2 ale CET Govora privind emisiile directe aferente cantității de abur vândute, acestea fiind facturate și achitate lunar de către Chimcomplex. Veniturile CET Govora din energia electrică realizate în luna decembrie 2019 sunt mai mici decât veniturile realizate în aceeași perioada a anului 2018 cu 7,43 milioane de lei, în condițiile reducerii producției livrate, cu 16.871 Mwh, în timp ce ponderea energiei electrice purtătoare de bonus în total cantitate livrată de energie electrică a crescut (17.203 MWh energie electrică pentru bonus din totalul de 25.040 MWh energie electrică livrată). În luna decembrie 2019, veniturile din energia termică ale CET Govora sub formă de apă fierbinte, în sumă de 7,04 milioane de lei, sunt mai mici cu 1,6 milioane de lei decât veniturile înregistrate în luna decembrie 2018, în condițiile reducerii producției livrate, cu 7.116 Gcal. Veniturile totale realizate de CET Govora în luna decembrie 2019 în sumă de 35,65 milioane de lei, sunt mai mici decât realizările lunii decembrie 2018.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe