Spitalul Judeţean de Urgentă Râmnicu Vâlcea primeşte donaţie un ventilator de la industria reciclării din România

joi, 30 aprilie 2020

Astăzi, 30 aprilie 2020, Spitalul Judeţean de Urgentă Râmnicu Vâlcea a primit donaţie un ventilator pentru îngrijirea pacienţilor.

Patru companii din domeniul colectării şi gestionării deşeurilor, şi-au unit forţele pentru a susţine sistemul medical din România.

GreenPoint ManagementGreen PC AmbalajeIridex Group Import-Export şi Servicii Salubritate Bucureşti au decis să doneze 3 ventilatoare sistemului de sănătate pentru a putea depăşi cu bine această perioadă.

“Ne bucurăm că putem ajuta comunitatea în care ne-am născut şi ne-am format. Ne aflăm într-o perioadă extrem de dificilă. Acum, solidaritatea şi responsabilitatea noastră, a tuturor, sunt cruciale. Trebuie să privim spre viitor şi să contribuim fiecare cu cât putem pentru a putea să trecem peste această provocare, cauzată de COVID-19. Pentru noi, implicarea socială este o prioritate. Acţionăm la nivel naţional iar acest lucru ne responsabilizează şi mai mult.  Ne bazăm pe oameni în activitatea noastră şi de aceea contribuim la asigurarea unui mediu sănătos şi sigur. Ne vom implica în continuare şi în alte campanii sociale şi umanitare.  “ au declarat Adela şi Cristian Lazăr din partea GreenPoint Management şi Green PC Ambalaje.

Alexandru Scarlat, reprezentant Greenpoint Management, prezent astazi la Spitalul Judetean Valcea, in vederea predarii ventilatorului donat de grupul de companii care activeaza in domeniul colectarii si reciclarii deseurilor, a declarat: “Este imbucurator faptul ca mediul de afaceri privat se implica in lupta impotriva acestei pandemii. Greenpoint isi incurajeaza toti partenerii sa contribuie la sustinerea sistemului de sanatate national, solidaritea fiind esentiala in aceste momente de criza.“

Donaţia însumează 70.000 euro iar echipamentele medicale sunt destinate pentru Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Bucureşti - 2 bucăţi şi la Spitalul Judeţean de Urgentă Râmnicu Vâlcea - 1 bucată.  Ambele spitale au fost destinate tratării cazurilor de infecţie cu Covid-19.

Ventilator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe