Primarul din Șirineasa, Ion Bebe Streinu, a reconstruit infrastructura, iar lichelele din comună îl reclamă la ANI. Se aude, nea Sararu Liberalu...?

duminică, 12 aprilie 2020

Am citit în cariera mea fel de fel de denunțuri la toate instituțiile din țara asta, anonime sau semnate, documentate sau inventate, având date concrete și documente anexate sau pur și simplu fraze înșiruite cu ură și venin.
Am citit denunțuri și reclamații mincinoase și ticăloase chiar la adresa mea, unele făcute de foști colegi de servici sau de oameni care-i credeam prieteni.
Rareori am avut însă ocazia să citesc atâtea minciuni, murdării, invenții și insulte ca într-o sesizare, depusă exact acum doi ani la ANI, împotriva lui Ion Bebebe Streinu unul din cei mai simpli și apropiați de oameni, edili pe care îi cunosc.
Primarul din Șirineasa a fost nevoit să facă față unor greutăți foarte mari când a ajuns în funcție, dar nu s-a plâns. Nu s-a plâns nici de salariul care atunci era mic, nici de moștenirea grea, nici de lipsa de proiecte, nici de datoriile făcute de foasta administrație, nici de lipsa de fonduri. A muncit zi de zi, cu dârzenia acelui om simpu de la țară care știe că dacă face ceea ce trebuie făcut, vor răsări și roadele din pământ.
Treptat lucrurile s-au mișcat. A realizat lucrări și reabilitări ale unor construcții parcă uitate de Dumnezeu și de cei dinaintea sa. Oamenii au înțeles cât au greșit când l-au ținut, ani în șir, degeaba, în primărie pe Dan Cătălin Săraru, fostul edil descoperit ca incompatibil pe bună dreptate pentru “câteva” greșeli, dar “iertat” de altele.
Ion Bebe Strenu nu a pierdut timp să ceară audit, să depună reclamații și sesizări împotriva fostului primar, deși ar fi avut o mulțime de motive.
Când a fost chemat de cei de la Agenția Națională de Integritate și a văzut ce mizerii au scris despre el și ce minciuni cei din jurul fostului primar nu s-a speriat deși știa că peste 70 la sută din cei reclamați la ANI ajung în procese pe care le pierd. A crezut că acolo sus este un Dumnezeu care știe că este nevinovat și s-a întors în comună la munca sa. A mai scris după program câteva fraze la proiecte, a mai căutat bani pentru finanțarea lor, a mai gândit ceva bun pentru cei care trăiesc în comuna lui, a mai mers la câte o nuntă, botez sau înmormântare alături de consătenii săi traind alături de ei bucurii sau necazuri. A fost și este un OM!
Iar omenia sa a fost răsplătia. Inspectorii de integritate l-au găsit, după doi ani de cercetări, nevinovat la toate acuzațiile ce i-au fost aduse. Ion Bebe Streinu nu se face vinovat de niciuna din faptele incriminate în reclamație.
Ion Bebe Streinu se face vinovat însă în mintea celor care l-au reclamat pentru că a construit 4 poduri de care oamenii din Șirineasa și nu numai ei aveau nevoie, că a modernizat școala și primăria, că a extins școala, că a asfaltat, a făcut trotuare, a modernizat dispensarul.
Ion Bebe Streinu se face vinovat în mintea detractorilor săi de faptul că a dat respect și aprimit respect de la cetățenii din localitate care-l vor realege primar și pentru că nu putea fi bătut în alegeri corecte lichelele s-au gândit că vor reuși să-l condamne cu ajutorul ANI.
N.R. Anexăm documentele oficiale emise de ANI.

Traian GUMINSKI (evenimentvalcean.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe