USR - PLUS nu va face o alianta cu PNL la Valcea! Buican poate sa spuna ADIO Consiliului Judetean!

miercuri, 4 martie 2020

Comunicat de presa: “Negociem orice, dar nu negociem principii”. Corneliu Coposu

USR-PLUS Vâlcea este alianța politică cu oameni onești, verticali, dornici de schimbare și care nu vor să se asocieze metehnelor politicii românești, tolerate prea mult timp de alte generații.

PNL Vâlcea și-a desemnat la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea un candidat care a fost susținut și promovat în funcție la ANAF de PSD-Dragnea-Dăncilă. USR-PLUS nu a acceptat și nu acceptă candidați impusi prin forță financiară și interese de grup sau prin presiuni de orice fel.

Pentru noi, altele sunt valorile și nu renuntam la ele.

O dreaptă unită la Râmnicu Vâlcea nu se poate realiza în jurul unor oameni compromiși, din guvernul de stânga al PSD.

Nu credem în oameni providențiali si cu atât mai puțin în cei scoși din joben cu câteva luni înainte de alegeri.

Vâlcenii își doresc un candidat impecabil din punct de vedere moral, vertical, cinstit, câștigător pe termen lung, care să fie vocea cetățenilor si nu reprezentantul unor grupuri de interese.

Iar pentru societatea civilă poate părea ca inadmisibilă situația susținerii unui candidat provenit din același guvern care a gazat cetățenii pe 10 august.

Noi nu vrem sa înlocuim țaratul local cu un baronat local, compus din același tip de aluat, al compromisului și intereselor financiare.

"Fără Penali în Funcții Publice" nu este doar un motto, un slogan, este un ideal al societății civile și un țel al USR-PLUS, de a însănătoși administrația publică.

Noi nu vrem să mai avem în funcțiile publice oameni care încalcă legea penală!

Pentru noi, politica nu este arta compromisului sub orice formă!

USR - PLUS Vâlcea rămâne forța politică anti-sistem mafiot!

Biroul de presa al USR - PLUS Valcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe