Sâmbătă se plantează copaci în zona Feţeni într-o acţiune de voluntariat iniţiată de Primăria Râmnicu Vâlcea, Sprint Media şi Direcţia Silvică Vâlcea

vineri, 6 martie 2020

Sâmbătă se plantează copaci în zona Feţeni într-o acţiune de voluntariat iniţiată de Primăria Râmnicu Vâlcea, Sprint Media şi Direcţia Silvică Vâlcea

Sâmbătă, 7 martie, în zona Feţeni se va derula o amplă campanie de plantare de copaci iniţiată de Primăria municipiului, în colaborare cu Sprint Media, Romsilva – Direcţia Silvică Vâlcea şi cu participarea voluntarilor angrenaţi de Asociaţia ”Zâmbete Colorate”. Plecarea spre locul de plantare a fost stabilită pentru ora 9.30 de la Sala Sporturilor ”Traian”, ETA SA fiind responsabilă de transportul voluntarilor, iar acţiunea se va desfăşura între orele 10.00 – 12.00, logistica fiind asigurată de Pieţe Prest SA şi DADP. La plantarea celor aproximativ 400 de puieţi şi-au anunţat participarea şi mai mulţi artişti ai momentului, dornici să promoveze atât evenimentul, cât şi implicarea voluntarilor, printre care se numără Adda, Amna, Anda Adam, Andrei Ştefănescu (Alb Negru), Roxana Nemeş, Edward Sanda, Narcotic Sound, Alex Mladin, Melina şi Ionică Moroşanu, iar dintre cei care s-au alăturat demersului mai fac parte Viral Nation, Societatea Naţională de Crucea Roşie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Annabella şi Boromir. Acţiunea este circumscrisă angajamentului asumat de către Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea de recuperare a suprafeţelor împădurite afectate de proiectul cu finanţare europeană ”Prelungire B-dul Tineretului spre sud cu B-dul Dem Rădulescu, de la intersecţia cu Str. Ostroveni până la intersecţia cu DN 67”, investiţie finalizată în toamna anului 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe