Primarul Dumitru Blejan aduce mulțumiri președintelui Constantin Rădulescu pentru asfaltarea drumurilor județene din Scundu

duminică, 8 martie 2020

 

Primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, este unul dintre primarii care consideră ca, în mandatul președintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-au făcut cele mai mari investiţii în infrastructura rutieră din Vâlcea: „Acest lucru a fost posibil datorită bunei colaborări pe care şeful CJ a avut-o cu fostul guvern PSD, dar şi faptului că, în acea perioadă, au fost gândite şi lansate programe de finanţare foarte eficiente, cum ar fi PNDL si nu numai. Spre bucuria noastră, a comunităţii din Scundu, unul dintre drumurile în care s-a investit a fost şi DJ 645. Mai sunt de reabilitat în jur de 2 kilometri şi sunt şanse foarte mari să fie modernizaţi în 2020. Pe raza localităţii noastre, acest drum judeţean măsoară peste 11 kilometri, dar 9 s-au recondiţionat în anii trecuţi şi, pe unele secţiuni, chiar s-a şi lărgit. De când sunt primar, am insistat foarte mult pentru asta, la toţi preşedinţii care au condus Consilil Județean”. Prin Hotărârea nr. 29/2019, Consiliul local al Comunei Scundu a acceptat oferta de donaţie a unui teren, în suprafaţă de 10.400 mp, situat in extravilanul comunei, proprietatea primarului Dumitru Blejan. S-a luat act de faptul ca donaţia este doar in scopul infiintarii si funcţionarii unui targ comunal si va fi valabila pe toata durata existentei si funcţionarii târgului comunal. La sfârșitul anului trecut, primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, a depus la Guvern un proiect important pentru localitate, care priveşte asfaltarea drumurilor comunale şi săteşti, care au o lungime de 8,5 kilometri. Pe lângă aceste proiecte primarul Blejan a mai depus încă un proiect pentru apă şi canalizare, şi speră că, în 2020, toate proiectele pe care şi le-a propus vor fi finalizate cu succes. Încă din luna august 2019, primarul Dumitru Blejan a executat lucrări de decolmatare a pârâului Scundu, cu excavatorul din dotare: „Am amenajat toate drumurile săteşti şi vicinale, rigole. Ne-am pregătit pentru a evita alte probleme, odată cu sosirea sezonului ploios, mă refer la drumurile care nu sunt asfaltate şi sunt doar pietruite”. Conform primarului Dumitru Blejan, există un proiect de amenajare şi reabilitare a bazei sportive din centrul comunei. Pentru acest an sau anul viitor, primarul Dumitru Blejan are în vedere introducerea reţelei de gaze naturale în localitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe