Primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, promite că până anul viitor cetățenii din localitate vor beneficia de gaze naturale

luni, 2 martie 2020

 

Încă de la începutul acestui an, primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, a semnat contractul de concesionare a Serviciului de Distribuție Gaze Naturale și în cel mai scurt timp vor demara lucrările de construcție, iar până în anul 2021, cetățenii localității Gușoeni vor putea beneficia de această utilitate. În anul 2020, Primăria comunei Guşoeni va începe lucrările de execuție a  sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, investiții realizate din fonduri europene, prin ADI Apa Vâlcea, iar asfaltarea tuturor drumurilor rămase nemodernizate va fi un real obiectiv. Conform primarului din Guşoeni, Nicolae Concioiu, se va asfalta drumul care uneşte comuna Guşoeni de Mădulari, respectiv în satele Dealu Mare şi Balşoara. În prezent, este în curs de construcție grădiniţa cu program prelungit, finanțat prin PNDL. Potrivit primarului Nicolae Concioiu, se mai lucrează la reabilitarea, extinderea şi dotarea dispensarului, proiect finanţat tot prin PNDL 2, care cuprinde construirea unui corp nou, o extindere a clădirii unde se vor face consultaţiile pentru copii: „Se face această extindere deoarece legislaţia în domeniu prevede ca acordarea consultaţiilor pentru copii şi asistenţa medicală să fie acordată separat de spaţiul bătrânilor”. În acest an, prioritate pentru primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, este construirea unei grădiniţe cu program prelungit şi modernizarea şcolii. În luna februarie 2019, primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, a semnat contractele, sau a dat ordinul de începere a lucrărilor la 3 proiectele: modernizare  a şcolii, modernizare a dispensarului şi continuarea lucrărilor la drumul comunal 86 Spârleni-Bălşoara, pe o lungime de 2,6 kilometri. Educaţia este foarte importantă şi, în această direcţie, suntem dispuşi să acordăm facilităţi. În acest sens am atras fonduri şi pentru programul „Şcoală după şcoală”, un proiect atractiv pentru copiii din Guşoeni”, a spus primarul Nicolae Concioiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe