AJOFM Vâlcea roaga valcenii sa trimita solicitările on-line, prin fax sau prin poştă

miercuri, 11 martie 2020

Comunicat de presă

Având în vedere necesitatea respectării recomandărilor de conduită în prevenirea răspândirii coronavirusului (COVID 19), Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea informează cetăţenii judeţului Vâlcea asupra unor măsuri întreprinse în acest sens:

  1. În situaţia şomerilor indemnizaţi care trebuie să se prezinte la viza lunară în conformitate cu prevederile legale şi se află în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, aceştia trebuie în prealabil să comunice agenţiei la numărul de telefon 0250735608, situaţia în care se află, datele personale şi numărul carnetului de evidenţă şomer, urmând ca în 30 de zile, dacă nu se mai află în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, să se prezinte la sediul agenţiei noastre cu documente justificative din care să reiasă motivul neprezentării la viză (certificat medical etc.);
  2. În situaţia persoanelor care au nevoie de adeverinţe de vechime, sau alte documente eliberate de către AJOFM Vâlcea şi se află în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, aceştia vor transmite cererea de solicitare însoţită de o copie a cărţii de identitate pe adresa de email a agenţiei: [email protected] sau prin fax la numărul 0250732757, urmând ca adeverinţa să fie transmisă către persoana care a făcut solicitarea prin email sau prin poştă, la adresa menţionată în cerere-cartea de identitate;
  3. Persoanele care se află în situaţia de izolare la domiciliu/carantină şi doresc să se înscrie în baza de date a AJOFM Vâlcea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, ca şomer indemnizat sau să se înscrie la un curs de calificare/recalificare, se vor prezenta la sediul agenţiei noastre atunci când nu se vor mai afla în situaţia de mai sus;
  4. În situaţia persoanelor care beneficiază de exportul prestaţiei de şomaj din una din ţările UE, iar în momentul întoarcerii în ţară vor fi în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, pentru respectarea termenului de 7 zile în care trebuie să se înscrie în baza de date a AJOFM Vâlcea ca persoană în căutare de loc de muncă, termen prevăzut de regulamentele europene privind securitatea socială a lucrătorilor migranţi, aceştia vor transmite documentele necesare înscrierii (carte de identitate, act de studii şi formularul U2) prin email la adresa: [email protected] sau poştă la adresa agenţiei noastre: Rm.Vâlcea, str. Dacia, nr. 8, sc. B, etaj II- III, jud, Vâlcea, urmând ca atunci când nu se vor mai afla în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, să se prezinte personal la sediul AJOFM Vâlcea cu documentele în original.

Notă: Rugăm persoanele care solicită sprijin AJOFM Vâlcea, inclusiv punctele de lucru, să transmită aceste solicitări on-line, prin fax sau prin poştă (recomandat).

 

 

 

 

Comunicare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe