Sparle si soparle, 03.02.2020

duminică, 2 februarie 2020
  • În zilele următoare, la nivelul PNL Vâlcea, va avea loc o adevărată HEMORAGIE de membri de partid, care vor pleca spre alte zări, lăsându-i „camarila” deputatului Buican tot mai singură, în perspectiva alegerilor locale din iunie. În condițiile în care prevederile legale permit „migrația” aleșilor locali cu mai puțin de 6 luni înainte de scrutin, conform unor surse liberale, 4-5 primari de comune vor pleca din PNL, un primar de oraș (care va lua calea PER-ului), plus alte zeci de consilieri locali din județul Vâlcea vor produce un adevărat cutremur în sânul partidului, zis și „de guvernământ”. Pe lângă toți aceștia, mai sunt pe picior de plecare și trei consilieri județeni liberali: Samoil Vâlcu, Gheorghe Folea și Roxana Călina Roșu!

 

  • Mai multe nereguli au fost identificate la Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea de către Curtea de Conturi, menționate în raportul public aferent anului 2018. Astfel, nu s-au respectat prevederile legale privind organizarea și desfășurarea concursurilor sau examenelor pentru funcții de conducere, precum și aprobarea unor concedii fără plată pentru o perioada mai mare de 12 luni. S-au angajat, lichidat și s-a făcut plata cheltuielilor bugetare cu nerespectarea prevederilor legale. Nu s-au respectat în totalitate prevederile privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. La SAJ Vâlcea au existat neconcordanțe între datele existente în evidența tehnico-operativă și cele din contabilitate, precum și între evidența contabilă analitică cu cea sintetică.

 

  • Mai în glumă, mai în serios, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, i-a liniștit pe consilierii locali liberali, care au ridicat problema gradului de îndatorare al bugetului local, în urma aprobării contractării unui credit de 30 milioane de lei. În cadrul ședinței Consiliului Local, defășurată joi, 30 ianuarie, edilul șef al Râmnicului a precizat că vârful de plată al ratelor la datoria contractată va fi undeva în anul 2022, dar că... tot el, Mircia Gutău, va fi în funcție pentru a plăti toate obligațiile către bănci. Despre destinația celor 30 de milioane de lei pe proiecte de investiții, puteți citi detalii în articolul din ziarul nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe