Primăria Bujoreni a reuşit să asfalteze drumul de la Olteni, spre Malul Alb și Râmnicu Vâlcea, pe o lungime de 1,3 km

miercuri, 5 februarie 2020

 

De curând, primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a reuşit să asfalteze drumul de la Olteni spre Malul Alb și Râmnicu Vâlcea, pe o lungime de 1,3 kilometri: „ Este cea mai rapidă rută care intră în Râmnic şi evită circulaţia de pe DN7. Cu bani din bugetul local am reuşit să rezolvăm lucruri care tergiversau de mult timp în zona din punctul Cuptorul Fermecat, pe partea dreaptă a DN, fiindcă de fiecare dată când ploua mai tare, viiturile care veneau de pe deal şi de la poligon treceau drumul național şi blocau întreaga zonă. S-au făcut rigole betonate, s-au amenajat trotuarele”. Primarul Gheorghe Gîngu a declarat că își va asigura lucrările de deszăpezire cu utilajele proprii, astfel făcându-se economii la bugetul local. În anul 2019, Primăria Bujoreni a depus la Fondul Suveran de Investiţii un proiect privind modernizarea drumurilor comunale pe o lungime de 20 de kilometri, în valoare de circa 3,5 milioane de euro: „Am promis că voi recupera anii din cei pierduţi pentru a aduce localitatea în rândul comunelor dezvoltate ale judeţului, chiar dacă nu am reuşit să mai prindem multe dintre proiecte, fiindcă deja trecuse perioada de depunere când noi am preluat frâiele acestei localităţi”, a spus primarul Gheorghe Gîngu. În urma unei decizii de anul tercut a Consiliului Local, Primăria comunei Bujoreni a decis acordarea de ajutoare financiare de 500 milioane de lei vechi către două parohii: 300 milioane de lei vechi către Parohia Olteni și 200 milioane lei vechi către Parohia Bogdănești II. În luna iulie 2019, Consiliul Local al comunei Bujoreni a decis aderarea localității la Asociaţia Generală a Mărginenilor. Scopul asociaţiei este de a contribui la prosperitatea si procesul socio-economic al comunelor asociate in condiţiile in care România este un stat democratic, membru al Uniunii Europene, care conserva, modernizează si susţine traditia satului romanesc cu specificitatea acestuia prin implicarea tuturor cetățenilor din comunitățile asociate, organizează în parteneriat sau acord de colaborare activitati culturale care au specific traditia, portul, cântecul și jocul tradițional specific fiecărei zone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe