|duminică, iulie 5, 2020
  • Follow Us!

Comuna Oteșani riscă să fie îngropată sub munți de deșeuri menajere! 

groapa-gunoi

 

În urma unor sesizări, referitoare la abandonarea de deșeuri de diferite tipuri în mai multe zone din comuna Oteșani, o comisiei formată din reprezentanți ai Prefecturii Vâlcea și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Vâlcea, s-a deplasat joi, 06.02.2020, pentru a verifica situația semnalată. S-a constatat astfel existența unor cantități de deșeuri în mai multe puncte din localitate, respectiv în spatele Primăriei Oteșani, pe ambele maluri ale pârâului Tulburea (circa 0,1 mc de deșeuri menajere), la intrarea în comună, pe marginea DC 130, punctul Mirești (circa 5 mc de deșeuri menajere, resturi plastice și deșeuri din construcții), precum și în zona DN 65C, în punctul Drumul Cantonului și pe marginea DC 116, satul Cârstănești (circa 1,5 mc de deșeuri de diferite tipuri). De asemenea, din discuțiile cu reprezentanții Primăriei Oteșani a reieșit că, în prezent, deșeurile menajere colectate de pe raza comunei sunt gestionate individual în gospodăriile cetățenilor, contractul pentru delegarea prin concesionare a gestiunii serviciului de salubrizare la nivelul localității Oteșani (semnat pe 12.12.2019, cu o societatea autorizată din Drobeta Turnu Severin), urmând să intre în vigoare după o perioadă de 90 de zile de la încheierea lui, timp în care concesionarul trebuie să obțină licențele și autorizațiile necesare începerii prestării acestui serviciu.

Totodată, la începutul săptămânii trecute și reprezentanții AN –Apele Române – SGA Vâlcea au efectuat controale pe cursurile de apă din localitate, privind abandonarea de deșeuri menajere și a altor categorii de deșeuri, stabilind ca măsură pentru autoritatea publică locală să facă curățenie în aceste zone. Astfel, pe 4 și 5 februarie a.c., reprezentanții Primăriei Oteșani au realizat cu beneficiari ai Legii 416/2001 mai multe acțiuni în punctele vizate, fiind colectate deșeuri în saci menajeri ce au fost depozitați, până la ridicarea de către operatorul de salubritate, pe un amplasament din vecinătatea primăriei.

Ca urmare a acestor constatări, comisia care s-a deplasat la Oteșani în data de 06.02.2020 a dispus următoarele măsuri: salubrizarea și igienizarea de către Primăria Oteșani a zonelor în care au fost identificate abandonări de deșeuri, până pe 11.02.2020; înștiințarea, tot de către Primăria Oteșani, a proprietarilor gospodăriilor aflate în vecinătatea punctelor vulnerabile identificate, cu privire la obligativitatea gestionării corespunzătoare a deșeurilor generate din gospodării, respectiv depozitare temporară separată, în funcție de natura deșeului generat; predarea cantității de deșeuri deținută și depozitată temporar în apropierea Primăriei Oteșani doar unui singur operator autorizat pe linie de mediu, în vederea eliminării corespunzătoare a acesteia, cu respectarea legislației specifice în vigoare.

Leave a Response