Potrivit comunicatului oficial al UNITER, printre nominalizaţi la Gala Premiilor UNITER 2020, considerate cele mai importante premii ale teatrului românesc sau Oscar-ul teatrului romanesc, se află şi un actor al Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea. Este vorba de Cătălin Andrei. Pentru rolurile pe care le-a facut în spectacolul „Emisie: Titanic Vals”, după Tudor Mușatescu, regia Matei Lucaci-Grunberg, Cătălin Andrei este nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol secundar. Este pentru a patra oară când Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea, prin actorii săi, este reprezentat la Gala Premiilor UNITER. Vă amintim cu plăcere şi celelate trei nominalizări: Cătălin Vieru în 2012; Vlad Bîrzanu, anul 2013 și Ciprian Nicula în 2015. O mândrie pentru judeţul Vâcea această nominalizare care va face ca din nou numele Teatrului Anton Pann să se audă la cel mai prestigios eveniment din lumea teatrala - Gala Premiilor UNITER. Aceste nominalizări, dacă mai trebuie spus, arată calitatea actului artistic de înaltă ținută și valoarea incontestabilă a actorilor acestui teatru. Inițiativa lui Tavi Costin, managerul acestei instituții, de a promova și tineri regizori a dat roade. Avem aici exemplu celor doi regizori: Matei Lucaci Grumberg si Vladimir Anton, cel din urmă nominalizat si el la Gala Premiilor UNITER, ediția de anul acesta. Insemană enorm sa stii să lucrezi cu oamenii și să ai o viziuune pe termen lung. Sunt teatre care nu au fost nominalizate niciodată, de aceea bucuria este și mai mare când un teatru din provincie și nu de provincie stă pe același piedestal cu teatre de renume din țară.
Toți cei care au văzut „Emisie: Titanic Vals”, au spus că este un spectacol de nota 10, cu un regizor de 10 și niște actori extrem de talentați pe care o să-i și amintim pentru că împreună au contribuit la acest succes: Alexandru Beteringhe, Andrei Brădean, Vladimir Purdel, Denisse Moise, Reka Szasz, Ana Șușca, și Andrei Cătălin nominalizat pentru aceste roluri (Hortensiu Filotti, Chiriachița, vecinul). Despre Andrei Cătălin vom spune doar atât, este un actor total dedicat acestei profesii. Sperăm să rămână la Teatrul Anton Pann, chiar dacă ofertele vin și de la alte teatre cu renume. Mulți actori care au început aici acum îi găsim în importante teatre din marile orașe.
Pentru ediția cu numărul XXVIII a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu, Călin Ciobotari. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019.
Cea de a XXVIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER 2020 se va desfășura pe 11 mai la Teatrul „Marin Sorescu“ din Craiova.
Cătălin Andrei, actor al Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea, pentru rolurile pe care le-a facut în spectacolul „Emisie: Titanic Vals” după Tudor Mușatescu, regia Matei Lucaci-Grunberg, a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2020, categoria Cel mai bun actor în rol secundar.
Lui Catălin Andrei, Teatrului Anton Pann, managerului acestei instituții, Tavi Costin, actorilor, regizorilor, întregii echipe, sincere felicitări!
Web Design by DowMedia