ANAF: Declarația unică se depune până la data de 25 mai 2020

luni, 24 februarie 2020

Declarația unică se depune până la data de 25 mai 2020

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii că termenul de depunere a Declarației unice este 25 mai 2020.

Acest formular se utilizează atât pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât și pentru estimarea obligațiilor datorate pentru anul 2020.

Declarația unică se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România, din: activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia contribuabililor pentru care impozitul se reţine la sursă, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, piscicultură şi/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare, precum și venituri din alte surse (de exemplu: câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă).

Declarația unică se depune și de către persoanele fizice rezidente care realizează venituri din străinătate, supuse impozitării în România (de exemplu: venituri din activităţi independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare etc.).

Declaraţia unică se depune astfel:

  1. a)  în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz)
  2. b) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

- prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV);

- pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Pentru completarea si depunerea declarației unice, contribuabilii pot solicita asistență telefonică, în domeniul fiscal sau IT, la numărul 0314039160, sau la sediul unităților fiscale pentru completarea și depunerea declarației, inclusiv online, utilizând calculatoarele puse la dispoziția contribuabililor în acest scop.

 

Serviciul comunicare, relații publice și mass media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe