Adolescenta care s-a aruncat de la etajul 4 după o ceartă cu părinţii, in coma la SJU Craiova

miercuri, 5 februarie 2020

O adolescentă de 16 ani, din Râmnicu Vâlcea, s-a aruncat, marţi seara, de la etajul al patrulea al blocului în care locuia. Potrivit unor surse locale, fata ar fi luat această decizie în urma unor discuţii în contradictoriu cu părinţii, relatează Mediafax.

Conform Poliţiei Vâlcea, fata a fost transportată în stare gravă la spital.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la faptul că o fată de 16 ani a căzut de la balconul locuinței situate de la etajul 4. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care efectuează investigații”, a declarat Cătălin Udrea, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.

Fata de 16 ani din Râmnicu Vâlcea care s-a aruncat, marţi seara, de la etajul patru al blocului în care locuia după o ceartă cu părinţii este în comă. A fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova.

Potrivit medicilor de la SJU Craiova, adolescenta este internată la Terapie Intensivă, starea ei fiind foarte gravă.

„Este internată la Terapie Intensivă. Este intubată, ventilată mechanic, are politraumatism prin cădere de la înălţime, este monitorizată, investigată, primeşte tratament complex de terapie intensivă. Prognosticul medicilor este incert”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt SJU Craiova.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit unor surse locale, fata s-ar fi aruncat de la etaj în urma unor discuţii în contradictoriu cu părinţii.

Aceleaşi surse susţin că adolescenta ar fi avut tulburări de comportament şi urma un tratament de specialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe