|joi, ianuarie 23, 2020
  • Follow Us!

Primarul Constantin Lițoiu a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea a 13,5 km de drumuri din Zătreni 

Litoiu Zatreni

 

Încă de la sfârșitul anului trecut, primarul comunei Zătreni, Constantin Lițoiu a semnat contractul de finanțare pentru cei 13,5 km de drumuri din localitatea Zătreni. După realizarea acestei investiții întreaga rețea de drumuri din localitatea Zătreni va fi asfaltată. Așadar, ultimele 19 drumuri și străzi vor fi asfaltate, iar comuna va fi prima din județ, la o scară mai mare, care are apa, canal și asfalt pe toate drumurile. Încă din vara anului trecut, primarul Constantin Lițoiu a depus cererea de finanțare pentru proiectul ,,Înființare distribuție gaze naturale în comuna Zatreni, pe o distanță de 16 kilometri”, iar la Comisia Națională de Strategie și Prognoză a depus al doilea proiect pentru modernizarea și asfaltarea drumurilor de interes local în comuna Zatreni, în lungime de 13,5 km. În luna septembrie 2019, primarul Constantin Liţoiu a încheiat lucrările și a făcut recepția la proiectul „Anvelopare Școală Zătreni”, finanțat prin PNDL în valoare de peste 110.000 euro. Conform primarului Constantin Liţoiu, drumul spre cătunul Boru, care face legătura cu localitatea Livezi, a fost pietruit în totalitate încă de anul trecut. În acest an, primarul Constantin Liţoiu şi-a propus să obţină finanţare şi pentru a construi o piaţă agroalimentară modernă, chiar în centrul comunei. Drumurile distruse de calamități au fost reabilitate, iar drumul spre cătunul Boru, care face legătura cu localitatea Livezi, a fost pietruit în totalitate. Edilul a mai declarat că nu a primit deloc bani pentru calamități, dar cu toate astea s-a pietruit DC 676A, care face legătura cu localitatea Livezi. Anul trecut, primarul Constantin Liţoiu a semnat contractul de execuție și au și început lucrările de extindere a canalizării în cinci sate. Extinderea rețelei de canalizare este, de asemenea, un pas foarte important, în materie de investiții publice pentru orice localitate din mediul rural, şi, de aceea, primarul Liţoiu promite că în anul 2021 localitatea va avea rețea de canalizare în toate satele.

Leave a Response