Primăria comunei Roșiile va construi o sală de sport, cu o capacitate de 150 de locuri, în incinta școlii gimnaziale

joi, 16 ianuarie 2020

 

În acest an, primarul comunei Roşiile, Doru Diaconu, va construi o sală de sport cu o capacitate de 150 de locuri, în incinta școlii gimnaziale, dar va reabilita, extinde și moderniza și Căminul Cultural din centrul localității. Autoritățile locale au deja avizul Companiei Naționale de Investiții, pentru toate aceste proiecte, urmând a fi depuse în cel mai scurt timp. În prezent, comuna Roșiile are acum rețele de alimentare cu apă și canalizare, pe o lungime de 11,3 km și 11,6 km de canalizare, dar conform primarului Doru Diaconu, în viitor se are în vedere extinderea rețelei de apă cu încă 25,5 km, iar rețeaua de canalizare cu încă 9,7 km: „Anul 2020 însemnă construcţia reţelei de apă şi canalizare, şi acesta este un lucru bun. Sper să avem şi noi mai mulţi bani şi să facem ce ne-am mai propus, şi aici ne dorim modernizarea centrului civic şi o mică dotare la căminul cultural din centrul localităţii cu un grup sanitar şi aer condiţionat. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, comuna Roşiile a devenit cel mai important nod rutier din această parte de judeţ. Cu toţii ştim ce înseamnă drumuri mai rapide, drumuri modernizate, drumuri care de exemplu scurtează distanţa dinspre Drăgăşani spre Gorj, dinspre Grădiştea spre Vâlcea. Asta se traduce în economie de timp, într-o creştere a transportului de marfă şi de oameni, într-o dimamică a economiei”. În luna aprilie, Consiliul local al comunei Roşiile a aprobat bugetul local pentru anul 2019, cu o valoare totală de 10,82 milioane de lei, precum și constituirea fondului de rezerva bugetară în sumă de 10 milioane de lei. S-a mai aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare Roşiile, aflat în subordinea consiliului local Roşiile, pentru anul 2019, cu o valoare totală de 375.100 lei, precum și decontarea cheltuielilor privind plata cursurilor de pregătire, formare şi perfecţionare profesională aleşilor locali, în decursul mandatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe