Petrecere specială în familia „Paradis”: BOTEZUL micuţei prinţese Sofia Grabiela!

duminică, 12 ianuarie 2020

 

Sâmbăta aceasta, conducerea Resort Paradis Ramnicu Valcea a organizat un eveniment deosebit,: Corina, fiica lui Gheorghe şi a Luciei Niţă, fondatorii prestigioasei companii vâlcene, a avut petrecerea de botez a micuţei sale prinţese – mentioneaza tribunavalceana.ro . Evenimentul mult aşteptat s-a desfăşurat la Paradis „Noblesse”, unde Corina și soțul său, Marian, au avut numeroase suprize pentru participanţi, şi, mai ales, copii, care s-au jucat într-un cadru de poveste, cu picturi pe faţă, personaje celebre de desene animate şi nu numai.

Nu îţi poţi da seama cu adevărat cât de minunat este un copil în viaţa ta decât atunci când devii părinte! Te schimbă total, îţi reorganizează viaţa! Oricât de obositi am fi, după o zi încărcată, prinţesa noastră ne face să zâmbim din nou, ne redă toată energia de care avem nevoie! E cel mai frumos dar al nostru!”, au spus Corina şi Marian, părinţii fetiţei.
Lucia Niţă, mama Corinei, şi-a intrat serios în rolul de bunică şi, ori de câte ori are ocazia, se mândreşte cu noua comoară a familiei. „Simt o bucurie de nedescris când îmi ţin nepoţica în braţe. Este febleţea noastră, totul se învârte acum în jurul ei! Îmi place enorm de mult mai ales să dorm lângă ea. Mă relaxează mult! Mă uit des pe telefon la poza cu ea, atunci când sunt obosită! Este fericirea noastră!”, a mărturisit Lucia Niţă, potrivit sursei citate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe