Începe distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeană – prima etapă: pachetele cu produse de igienă

miercuri, 29 ianuarie 2020

 

Marţi, 4 februarie, la depozitul Primăriei Râmnicu Vâlcea din str. Ferdinand nr. 3 va începe acţiunea de distribuire a pachetelor cu produse de igienă în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate finanţat de Uniunea Europeană. În cadrul acestei etape a POAD, cei aproximativ 350 de beneficiari de la nivelul municipiului – familiile cărora le-a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat în baza Legii nr. 416/2001 şi cele care primesc alocaţii pentru susţinerea familiei în baza Legii nr. 277/2010 – vor primi un pachet ce conţine periuţe de dinţi, pastă de dinţi, săpun lichid, şampon pentru copii, şampon pentru adulţi şi detergent de rufe. Programul de distribuire a acestor pachete va fi zilnic, între orele 9.00 – 15.00, iar pentru ridicarea lor, titularii celor două categorii de drepturi trebuie să prezinte cartea de identitate.

În funcţie de licitaţia de la nivel naţional, etapa a doua a POAD - în cadrul căreia vor fi distribuite pachete cu 25 de kilograme de alimente de bază (mălai, ulei, zahăr, orez, paste făinoase şi diverse conserve) - va demara în lunile următoare, la o dată ce va fi anunţată ulterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe