Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „În Biserica Ortodoxă, sfințenia nu este doar un ideal, ci se arată a fi o realitate din care credinciosul se împărtășește continuu”

vineri, 3 ianuarie 2020

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la slujba din noaptea trecerii în noul an, săvârșită la Biserica Adormirea Maicii Domnului din cadrul Centrului Eparhial, a subliniat că „prin ascultarea de voia lui Dumnezeu, omul revine la ordinea dumnezeiască, dinaintea căderii în păcat. Prin ascultare, omul își însușește voia dumnezeiască și, lepădându-se de voia proprie, se face pe sine părtaș vieții dumnezeiești, dobândind ca dar Duhul Sfânt”.

În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a arătat că la începutul fiecărui an este reafirmată chemarea noastră la sfințenie: „Sfințenia este realitatea îndumnezeirii omului, realitatea sălășluirii lui Dumnezeu în sufletul și trupul credinciosului, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel care trăiește in mine» (Galateni II, 20). În Biserica Ortodoxă, sfințenia nu este doar un ideal, un deziderat spre care credinciosul tinde, fără a putea gusta vreodată din aceasta, ci se arată a fi o realitate din care acesta se împărtășește continuu și spre care cu nevoință se îndreaptă neîncetat.
Sfințenia este parte integrală din structura sufletului celui botezat în Biserica Ortodoxă, asumânduși transformarea duhovnicească, de la chip al lui Dumnezeu la asemănarea cu El. Credinciosul trăitor al Bisericii noastre caută neîncetat sfințenia, dar, în același timp, o și recunoaște, uneori mai repede și mai sigur chiar decât autoritatea competentă. De pildă, în Răsărit, de cele mai multe ori, nu autoritatea bisericească, ci poporul credincios simte mai întâi sfințenia.

Prin iubirea revărsată asupra aproapelui, omul urcă către Dumnezeu, imitându-L pe Dumnezeu Care S-a făcut om pentru a putea fi urmat”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe