În acest an, Primăria comunei Guşoeni va începe lucrările de execuție a  sistemelor de alimentare cu apă și canalizare

duminică, 26 ianuarie 2020

 

În anul 2020, Primăria comunei Guşoeni va începe lucrările de execuție a  sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, investiții realizate din fonduri europene, prin ADI Apa Vâlcea, iar asfaltarea tuturor drumurilor rămase nemodernizate va fi un real obiectiv. Conform primarului din Guşoeni, Nicolae Concioiu, se va asfalta drumul care uneşte comuna Guşoeni de Mădulari, respectiv în satele Dealu Mare şi Balşoara. În prezent, este în curs de construcție grădiniţa cu program prelungit, finanțat prin PNDL. Potrivit primarului Nicolae Concioiu, se mai lucrează la reabilitarea, extinderea şi dotarea dispensarului, proiect finanţat tot prin PNDL 2, care cuprinde construirea unui corp nou, o extindere a clădirii unde se vor face consultaţiile pentru copii: „Se face această extindere deoarece legislaţia în domeniu prevede ca acordarea consultaţiilor pentru copii şi asistenţa medicală să fie acordată separat de spaţiul bătrânilor”. În acest an, prioritate pentru primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, este construirea unei grădiniţe cu program prelungit şi modernizarea şcolii. În luna februarie, primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, a semnat contractele, sau a dat ordinul de începere a lucrărilor la 3 proiectele: modernizare  a şcolii, modernizare a dispensarului şi continuarea lucrărilor la drumul comunal 86 Spârleni-Bălşoara, pe o lungime de 2,6 kilometri. Educaţia este foarte importantă şi, în această direcţie, suntem dispuşi să acordăm facilităţi. În acest sens am atras fonduri şi pentru programul „Şcoală după şcoală”, un proiect atractiv pentru copiii din Guşoeni”, a spus primarul Nicolae Concioiu. Prin Hotărârea nr. 57/2018, Consiliul local al comunei Guşoeni a aprobat executarea studiului de oportunitate şi necesitate „Iluminat public stradal inteligent pentru comuna Guşoeni, judeţul Vâlcea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe