Deputatul Oteşanu a cerut ministrului Economiei luarea de măsuri pentru protejarea românilor în contextul abrogării OUG nr. 114

joi, 16 ianuarie 2020

 

La sfârșitul anului trecut, deputatul PSD Daniela Oteşanu, membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială, a adresat o întrebare ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Daniel Popescu. Obiectul întrebării: ce măsuri veţi adopta pentru protejarea românilor în contextul în care veţi abroga prevederile OUG 114 şi veţi liberaliza mai devreme preţurile la gaze şi electricitate, ceea ce va conduce Ia o creştere semnificativă a preţurilor Ia utilităţi publice pentru fiecare cetăţean? „Având în vedere că atât premierul cât şi dvs. aţi anunţat că o dată cu abrogarea OUG 114, care pentru piaţa de energie a însemnat introducerea taxei de 2% pe cifra de afaceri şi reintroducerea preţurilor reglementate, veţi adopta un nou cadru normativ, care va adapta legea actuală a energiei care va stabili că, de la 1 octombrie preţurile la gaze şi electricitate pentru populaţie vor fi liberalizate 100%, cum veţi proteja fiecare român de creşterile de preţuri la utilităţile publice care urmează să intre în vigoare în următoarele luni? Vă rog să spuneţi adevărul românilor şi să îi anunţaţi că prin măsurile pe care le veţi lua vor reîncepe scumpirile la utilităţile publice pentru populaţie, la gaze şi la curent. România a avut cel mai mic preţ la gaze din Uniunea Europeană, conform Eurostat. Acesta a fost rezultatul plafonării tarifelor din OUG nr. 114, pe care PNL se pregăteşte să o abroge. Dereglementarea ar determina creşterea facturilor cu 50 de lei la gaze şi 100 de lei la energie electrică. Solicit răspuns în scris”, spune deputatul Daniela Oteşanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe