Părintele Arhiepiscop Varsanufie de praznicul Botezului Domnului: „Să păstrăm haina botezului nostru curată, ca să ne apropiem de Dumnezeu și să primim înfierea”

marți, 7 ianuarie 2020

„Să păstrăm haina botezului nostru curată, ca să ne apropiem de Dumnezeu și să primim înfierea”, a spus Părintele Arhiepiscop Varsanufie de praznicul Botezului Domnului

 Biserica Ortodoxă a prăznuit luni, 6 ianuarie, Sfânta şi Dumnezeiasca Arătare, sau Teofania, adică Botezul Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în apele Iordanului. În această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Sfinţirii celei mari a apei la biserica Adormirea Maicii Domnului din cadrul Centrului Eparhial.

Numeroși credincioși râmniceni au participat de praznicul Botezului Domnului, numit în tradiţia populară Bobotează, la biserica Adormirea Maicii Domnului din cadrul Centrului Eparhial al Râmnicului, unde Părintele Arhiepiscop Varsanufie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Sfințirii celei mari a apei.

După rostirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a explicat că „praznicul Botezului Domnului se mai numeşte şi Epifanie, întrucât constituie momentul în care Domnul Hristos S-a arătat în public, dar şi Teofanie, pentru că la Botezul Său în Iordan S-a arătat Dumnezeu Cel în Treime. Dumnezeu Tatăl a mărturisit că Cel Care Se botează nu este fiul lui Iosif din Nazaret, ci Fiul veşnic al Tatălui ceresc, și anume: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit» (Sf. Ev. Matei III, 17), Dumnezeu Fiul primește botezul în râul Iordan, iar Duhul Sfânt, a adeverit, prin pogorârea în chip de porumbel asupra Fiului, ceea ce spune Tatăl şi confirmă că Omul pe care L-a botezat Sfântul Ioan Botezătorul nu este un simplu om, ci este Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor”.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a reliefat diferența dintre botezul Sfântului Proroc Ioan, care era unul al pocăinței, și botezul Domnului nostru Iisus Hristos, care este cu apă și cu Duhul Sfânt.

„Botezul cu apă al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul era diferit de spălările și curățirile esenienilor, fiindcă acestea din urmă erau practicate în fiecare zi, pe când botezul lui Ioan era săvârșit o singură dată, având și alt sens. Botezul lui Ioan era în strânsă legătură cu venirea lui Mesia, pentru care întreg poporul iudeu trebuia să se curățească (Isaia XLIV, 3; Iezechiel XXXVI, 25; Zaharia XII, 10; Ioil II, 28), fiind întinat de păcat. De aceea, botezul pocăinței era însoțit cu mărturisirea păcatelor «spre iertarea» lor, deoarece iertarea păcatelor este dăruită de Domnul Hristos, prin moartea Sa pe Cruce, precum Însuși Mântuitorul a spus: «Căci acesta este sângele Meu, al Legământului celui nou, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei XXVI, 28).  De aceea, Sfântul Proroc Ioan a spus: «Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt» (Sf. Ev. Marcu I, 7-8). Astfel, așa cum Sfântul Proroc Ioan a fost înaintemergător al Domnului Hristos, tot aşa botezul lui a fost premergător botezului creştin, pentru că numai Domnul Hristos dă harul Duhului Sfânt prin care sunt iertate păcatele, iar omul care se pocăiește primește puterea de a nu mai păcătui. Vorbind despre Sfântul Botez, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare explică: «De ce se botează în numele Tatălui, și al Fiului, și al Duhului Sfânt? Pentru ca să învățăm dogma evlaviei și să renaștem în Duh, pentru ca să umblăm pe căile Duhului, schimbând locurile și obiceiurile omului vechi. […] Ca fii ai Tatălui, să rămânem în El prin credință și iubire, prin păzirea poruncilor! […] Trăind în Duhul, ne botezăm în numele Fiului, îmbrăcați în Fiul, devenim noi înșine fii ai lui Dumnezeu, adică ne botezăm în numele Tatălui. Cugetând cele mai de sus, drepții vor străluci ca soarele». Să ne ajute Dumnezeu ca să păstrăm haina botezului nostru curată și în această zi, când în toate bisericile este săvârșită slujba Sfințirii apei celei mari, ca să o luăm cu vrednicie și așa să ne apropiem de Dumnezeu și să primim înfierea”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Chiriarhul Râmnicului dimpreună cu soborul slujitorilor și mulțimea credincioșilor au mers în procesiune în afara locașului de cult, spre locul special amenajat pentru săvârșirea Sfinţirii celei mari a apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe