Serbare de Crăciun la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea

sâmbătă, 21 decembrie 2019

Ca în fiecare an, în zilele premergătoare vacanței de iarnă, prilejuită de prăznuirea Nașterii Domnului, în instituțiile de învățământ preuniversitar sunt organizate serbări. La Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, serbarea de Crăciun a fost organizată joi, 19 decembrie.

Preoți profesori, cadre didactice, eleve și eleve au participat în penultima zi de școală, dinaintea vacanței de iarnă, la tradiționala serbare de Crăciun. Sub coordonarea părintelui profesor dr. Siluan Dumitru Scurtu, eleve și elevi de la instituția de învățământ teologic au interpretat un buchet de colinde, în semn de recunoștință pentru efortul personalului didactic.

Tot cu acest prilej, au fost expuse icoane pe sticlă, realizate de eleve și elevi de la secțiile „Pastorală” și „Științe sociale” în cadrul Atelierului de iconografie Sfântul Evanghelist Luca al Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.

La finalul concertului de colinde, părintele director Ștefan Zară a accentuat dimensiunea mistagogică a Praznicului Nașterii Domnului și i-a felicitat pe tinerii seminariști colindători, atât de la clasele de Teologie, cât și pe cele de la Științe Sociale.

„Praznicul Nașterii Domnului este sărbătoarea cea mai iubită, deopotrivă de copii și de adulți, nu doar prin elementele care au venit ca adaos la această sărbătoare: darurile de Crăciun, bradul și împodobirea lui, cât și colindele, ci cu atât mai mult prin gingășia și sensibilitatea pe care o aduce această sărbătoare în sufletul nostru: Înomenirea Fiului lui Dumnezeu, Cuvântul, ca „Prunc Iisus”, așa cum ați cântat în colinde, dar și prin șansa pe care o aduce Praznicul Nașterii Domnului spre înnoirea noastră duhovnicească: sărbătoarea Nașterii este un nou început pentru fiecare creștin responsabil de vocația sa (...). Prin interpretarea acestor colinde, ați făcut să crească bucuria noastră, în pofida stângăciilor care s-au mai dovedit în interpretarea corului elevelor de la Științe Sociale, oferind o candoare și o sensibilitate profundă prin aceasta. S-a simțit o bucurie mai mare decât la alte concerte, iar prin emoția voastră, am simțit emoția pe care trebuie să o fi avut și păstorii, atunci când L-au văzut și L-au vestit pe Dumnezeu Prunc. Această emoție dovedește faptul că Hristos Domnul, Pruncul din ieslea Betleemului, a venit să ne schimbe, iar lucrul acesta nu l-a făcut așa cum facem noi la catedră: programat, învățat, dictat, ci l-a făcut cu iubire. Am simțit mai mult bucuria și iubirea prin glasurile voastre la această serbare minunată și de aceea țin să vă mulțumesc foarte mult și să vă felicit. Să dea Dumnezeu ca praznicul Nașterii Domnului să fie unul cum nu l-ați mai avut până acum, și anume să întâmpinați acest praznic în rugăciune, pentru ca Hristos Domnul să ne schimbe lăuntric pe fiecare dintre noi, și să simțiți cu adevărat iubirea lui Hristos, care se revarsă asupra fiecăruia, să vă bucurați de orice lucru mic care se va întâmpla la praznicul acesta, ca astfel să  păstrați vie conștiința de creștini ortodocși”, a reliefat părintele consilier Ștefan Zară, directorul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Vacanța de iarnă, prilejuită de praznicul Nașterii Domnului, durează până în data de 12 ianuarie 2020.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe