|sâmbătă, noiembrie 28, 2020
  • Follow Us!

Școala Gimnazială Stăneşti: Satul, străveche vatră de cultură 

78833296_2771465599588911_8037521327227142144_n

 

Joi, 5 decembrie 2019, la Școala Gimnazială Stăneşti din judeţul Vâlcea, s-a desfăşurat manifestarea culturală „Satul, străveche vatră de cultură”. La inițiativa doamnelor Zenovia Zamfir şi Luminiţa Chirea, cu sprijinul Primăriei din Stăneşti, al Mănăstirii cu hramurile “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare”, al Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” Vâlcea şi al Şcolii Gimnaziale Stăneşti, împreună cu elevii claselor I- VIII şi copiii de la grădiniţa din localitate, a avut loc un eveniment cultural dedicat evocării satului natal al Patriarhului Justinian Marina în „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.
Au participat: Ionel Michiu – primarul comunei, părintele Antim- stareţul mănăstirii “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Suieşti, domnul profesor Băjan Victor, interpreta de muzică populară -Tatiana Mărcoianu, directorul Televiziuni Etalon- Viorel Adrian Cherăscu, reprezentanţi ai administraţiei locale, cadrele didactice de la Şcoala din Stăneşti, localnici. ”Satul românesc este o taină, este armonie, comuniune, simplitate, credinţă şi adevăr. Matcă de tradiție și valori, satul constituie din îndepărtatele timpuri ale istoriei, o vatră autentică de viețuire ale neamului nostru”.

Leave a Response