La începutul acestei luni, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a depus la Guvern un proiect pentru modernizarea Căminului Cultural din satul Pojogi, clădire care nu a fost niciodată reabilitată. În luna octombrie, primarul Toma Ciolacu a primit fondurile de la Guvern pentru construirea unui pod peste râul Cerna în satul Cireșu: „Noul pod va fi din beton armat, cu 2 benzi de circulaţie, cu trotuare şi va permite circulaţia și vehiculelor mari. În prezent se lucrează la studiul de fezabilitate, apoi lucrarea va fi scoasă la licitaţie şi se estimează ca podul să fie gata în 6 luni, de la ordinul de începere”. În luna septembrie, primarul Toma Ciolacu a încheiat lucrările de asfaltare a trei ulițe din satul Dianu: Puiului (în lungime de 650 de metri), ulița Găneștilor (pe o distanță de 350 de metri) și Măgurii: „În funcție de banii pe care îi vom avea în buget avem în vedere încă 5 kilometri de ulițe, dar și modernizarea centrului civic. De asemenea, dacă nu am obținut finanțare pentru reabilitarea căminului cultural din satul Stroești, ne vom ocupa și de acesta și se va executa o reabilitare exterioară. Pentru căminul cultural din satul Pojogi așteptăm liniile de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală, prin care să putem accesa un proiect pentru reabilitarea și modernizarea acestuia”. La sfârşitul anului trecut, primarul comunei Stroeşti a finalizat obiectivul de investiţii la staţia de pompare şi alimentare cu apă din satul Dianu. În luna martie, Consiliul Local al comunei Stroești a aprobat alocarea sumei de 100 milioane de lei vechi din bugetul local pentru realizarea Monumentului Eroilor din satul Dianu. În luna februarie, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat lucrările de modernizare a Şcolii cu clasele I-IV din satul Cireşu, un proiect în valoare de circa 120.000 euro: „Proiectul a fost realizat cu fonduri guvernamentale, printr-un program special care a susţinut dezvoltarea şi optimizarea infrastructurii şcolare. A fost o măsură foarte bună, prin care am reuşit să modernizăm instituţiile de învăţământ din localitate şi să le autorizăm din punct de vedere sanitar”.
Web Design by DowMedia