Primaria Ramnicu Valcea: Bustul Domnitorului Mircea cel Batran a fost amplasat in curtea colegiului cu acelasi nume

miercuri, 18 decembrie 2019

În cursul zilei de miercuri, 18 decembrie, la intrarea în curtea Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân” a fost amplasat bustul domnitorului care a dat numele acestei prestigioase unităţi de învăţământ. Creaţie a sculptorului Ivan Jinaru, lucrarea în bronz comandată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a fost turnată la Arad după un modelaj la care artistul plastic a muncit peste două luni. După finalizarea operaţiunilor de montare, monumentul va fi acoperit, dezvelirea oficială urmând să aibă loc în cursul anului viitor în contextul manifestărilor dedicate aniversării a 100 de ani de existenţă a Colegiului. Sculptorul Ivan Jinaru - care a fost prezent la procesul de amplasare pe soclu a bustului - este vâlcean de origine, a absolvit în 1987 Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București - secţia sculptură, clasa Paul Vasilescu, Geta Caragiu, Horia Flămând şi este autorul unor lucrări de mare anvergură în cadrul unor proiecte artistice de nivel naţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe