La Chimcomplex Vâlcea nu au fost constatate deficiențe privind actul managerial pe linia gestionării substanţelor periculoase

duminică, 8 decembrie 2019

 

Conform unui comunicat de presă semnat de directorul executiv Victor Avram, în perioada 11-12.11.2019, la Chimcomplex S.A. Borzesti - Sucursala Ramnicu Valcea a avut loc inspecţia autorităților competente (ISU Valcea, GNM - CJ Vâlcea), pe amplasament, avand ca tematica conformarea operatorului referitor la prevederile Legii 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major in care sunt implicate substante periculoase. Cu ocazia executării inspecţiei, au fost verificate si evaluate documentele elaborate in domeniul managementului securitatii, obligaţiile ce revin operatorilor conform prevederilor legale, sistemele de avertizare/alarmare si de comunicaţii, precum si echipamentele si mijloacele de protectie si interventie.

Pe timpul inspecţiei nu au fost constatate deficiente privind actul managerial pe linia gestionarii substanţelor periculoase si a prevenirii producerii unui accident major, si nici in modul de organizare si executare a activitatilor planificate si desfasurate in cadrul obiectivului.

Prin raportul de inspecţie încheiat au fost impuse urmatoarele masuri, dupa cum urmeaza:

Măsura nr. 1: Identificarea si transmiterea corespunzătoare a coordonatelor geografice ale amplasamentului (in sistem GPS) si completarea ulterioara a notificării activitatii, respectând astfel prevederile art. 7, din Legea 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major in care sunt implicate substante periculoase.

Măsaura nr. 2: Actualizarea notificării activitatii cu 90 de zile înainte de schimbarea ce determina o modificare a inventarului de substante periculoase, respectând astfel prevederile art. 7, pct. 2, lit. a., Legea 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major in care sunt implicate substante periculoase.

Nu au fost aplicate sancţiuni.

Detalii asupra sursei de unde pot fi obţinute informaţii suplimentare, sub rezerva cerinţelor dc confidenţialitate stabilite potrivit legii se pot obţine accesand site-ul https://www.chimcomplex.ro sau la sediul societății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe